marți, 1 noiembrie 2011

Suspendaţi între "astăzi" şi "mâine"

Suntem trupuri de carne care-şi doresc visele împlinite, suntem abur care trece odată cu răsăritul soarelui. Suntem statui care se înrădăcinează tot mai adânc în viaţă atunci când ţărâna impunătoare vine să îşi ceară drepturile. Suntem frunze uitate de toamnă care se vor regăsite într-o primăvară eternă.

Suntem umani, limitaţi şi totuşi atât de complexi. Putem să facem alegeri în funcţie de preferinţe, să renunţăm sau să continuăm. Greşeala noastră e că vedem prea puţin frumuseţea din "azi" şi ajungem să ne legăm inimile de un "mâine" care nu ne aparţine, un "mâine" care e mai puţin înfloritor când gându-i este dominat de trecutul dureros al lui "azi" .

Te complaci şi spui că de mâine:

- Voi renunţa la mâncarea nesănătoasă pentru că ţin la starea de bine a trupului meu
- Voi începe să scriu poezii pentru că ştergarul în care îmi păstrez talantul începe să putrezească
- Voi cânta pentru că mi-au amorţit corzile vocale de atâta nepăsare
- Voi fi o floare între spini fiindcă modelele demne de urmat sunt pe cale de dispariţie
- Voi întinde mâinile ca să contribui, să ajut
- Voi citi ca să mă pierd mai des printre spaţiile dintre cuvinte
- Voi bea ceai ca să am motiv să-mi văd prietenii de mai multe ori pe săptămână
- Voi îmbrăţişa cu ambele braţe, cândva s-ar putea să am doar unul
- Voi zâmbi cu mai multă forţă, pentru că e singura mea armă
- Voi plânge pentru păcatele mele ca să dispară petele conştiinţei
- Voi îmbrăca vorbirea mea-n înţelepciune
- Voi spune mai des ce simt pentru alţii fiindcă nu vreau să ofer pământului singura bogăţie pe care am avut-o
- Voi da la o parte orice frică şi voi cere curaj
- Voi îngenunchea şi-mi voi aşeza bagajele sub Cruce
- Voi lăsa ochii să-nveţe cântecele inimii
- Voi fi realist/ă ca să-mi îndeplinesc mai repede visele şi să-mi pot construi cutiuţe pentru altele noi
- Voi renunţa la orgoliu ca să reclădesc relaţiile eşuate
- Voi cultiva speranţa în solul dur al decepţiilor
- Voi accepta fiecare lovitură ca pe o lecţie
- Voi înfrunta inamicii cu fruntea sus, chiar dacă războiul îmi cere viaţa
- Voi reconstrui bucăţile de Cer distruse
- Voi aprecia cel mai infim gest
- Voi iubi fără reţinere, îmi voi oferi inima chiar dacă riscurile de a fi rănit/ă sunt imense
- Voi câştiga pentru că lupt pe frontul lui Isus

Voi face toate acestea de mâine încolo. Ce se întâmplă dacă "mâine" îţi trece printre degete şi vei rămâne o inscripţie pe o piatră funerară? Vei regreta că ai ales un "mâine" în detrimentul unui "azi"?

                                Astăzi te cheamă, astăzi te vrea, astăzi e ziua TA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!