Imperfecţi destinaţi pentru Cer!

Cădeau stropii de noapte peste zi, se-ncăleca soarele cu luna şi peste lume se-aşternea parfum de linişte. Era o tăcere cu zbucium pentru că inima lui pulsa mai rapid decât ar fi trebuit. Mărul lui Adam i se ridica cu dificultate, respiraţia i se întretăia, voia să vorbească dar cuvintele-i erau mute. Toate acestea au fost determinate de gândul că mâine o să se reîntâlnească, o să-i revadă sclipirile de soare în ochi şi-o să-i simtă atingerea caldă odihnindu-se între palmele lui.

S-a ridicat ceaţa şi zorii dădeau din coate ca să-şi ocupe tronul. Patul lui era răvăşit, perna la picioare, plapuma pe jos. Pleoapele i s-au unit prea târziu şi trebuiau să-şi rupă îmbrăţişarea prea devreme. Făcu un efort, se ridică, îşi alesese cămaşa neagră şi blugii cei mai drăguţi. În faţa oglinzii îşi lipise un zâmbet pe buze, îşi trecuse parcă neserios mâna prin păr, apoi înşfăcă paltonul gri care-i evidenţia căpruiul ochilor. Deschise grăbit uşa şi frigul îl izbi cu toată puterea. Stupefiat a remarcat că şi-a uitat papucii în hol. Se întoarce amuzat şi încalţă sneakersi negrii.

Aleargă, sufletul parcă se luptă cu pieptul, vrea să răbufnească, dar se abţine. Trece de indicatorul "accesul interzis" şi zăreşte blocul în care prinţesa lui îşi duce traiul. Sună la interfon şi nu simte că cineva ar veni să răspundă. Mai aşteaptă puţin, sună din nou. După al treilea ţârăit, cineva îi răspunde: "Vino sus, te aşteptam!"

Uşa era larg deschisă, iar zâmbetul ei la făcut să se îndrăgostească din nou. A îmbrăţişat-o şi-a simţit cum prinde cerul între palme. Pulsul i s-a aşezat uşor şi-a privit în jur. Totul era plin de culoare, de lumânări şi mireasmă de împlinire. Îi pregătise o surpriză şi totul a fost minunat.

Relaţia lor însemna timp şi dedicare profundă, încredere oarbă şi înţelegere absolută. Dragostea nu avea unitate de măsură numai atunci când îşi plecau genunchii. Privirile avea farmec atunci când în colţul ochilor li se iveau lacrimi de bucurie. Râsul era colorat, chiar dacă vremea era posomorâtă. Iertarea era şef în casă. Îmbrăţişarea era regăsirea scoicii pierdută în ocean. Relaţia lor era investiţie pentru Cer. Cerul lor era veşnicia, iar veşnicia le era zâmbetul angelic.

Aşa cum investeau în relaţia dintre ei, aşa investeau şi în relaţia cu Dumnezeu. Puritatea le era cheia spre uşa inimii şi proşternarea covor când trebuia să întindă o mână. Duceau bătălia în perspectiva albastrului mai dulce după ploaie, îşi dădea suflul pentru cei mai de jos oameni. Erau acolo când nu te aşteptai, erau oamenii de peste tot. Umerii lor duceau poverile tuturor şi sărutau creştetul copiilor lăsaţi de izbelişte. Recunoşteau că nu erau perfecţi, dar asta îi făcea puternici şi demni de aprecieri.

Dacă aveţi o relaţie cu o altă persoană, analizaţi-vă bine priorităţile. Luptaţi voi pentru fărâma voastră de Rai?
Dacă nu aveţi o relaţie, priviţi încrezători spre viitor. Staţi cu mâinile-n sân sau pregătiţi terenul pentru prinţul sau prinţesa voastră?