Eliberat, fericit, plin de viaţă şi cu zâmbetul mereu pe buze? În niciun caz, toate acestea sunt materialele care alcătuiesc o mască. Astăzi vreau să te încurajez să renunţi la statuia în care ţi-ai transformat fiinţa, dărâmă toată stânca de pe tine. Nimeni nu are nevoie de o marionetă, de o persoană căreia îi este frică să trăiască cu sine însuşi.
E atât de dificil să laşi oamenii să-ţi vadă durerea. Îţi este frică de milă, de compătimire sau de o bătaie pe umăr plină de falsitate. Îţi este teamă să-ţi pui inima în braţele unui om şi s-o laşi puţin să respire. Totuşi, atunci când treci prin necazuri, taci, foloseşti oamenii pe post de pansamente. Când te loveşti de o hemoragie abundentă a durerii, spui "Aduce-ţi mai multe pansamente. Mai mulţi oameni cărora să le zâmbesc fals, mai multe feţe cu care să-mi împânzesc zilele." De exemplu, treci printr-o aşa zisă decepţie în dragoste, omul pe care pretinzi că-l iubeşti te părăseşte. Ce faci atunci? Te retragi şi aştepţi în linişte o reîntoarcere miraculoasă sau ceva mult mai bun? Nu, iată ce o să faci. O să umpli golul lăsat de el/ea cu diferite impurităţi şi te angajezi într-o nouă relaţie cu o persoană pe care nici măcar nu o cunoşti, e ca şi cum ai vrea să bei tot oceanul dintr-o înghiţitură. Fii atât de puternic şi lasă-ţi rana să doară, las-o să supureze fiindcă la un moment dat se va închide şi va deveni o cicatrice. O urmă care se va vedea, dar care nu te va putea doborî niciodată.
Una dintre cele mai profunde suferinţe o reprezintă trecerea în nefiinţă a unei persoane dragi. Te autoeduci, te obligi să nu plângi în faţa celorlaţi şi te străduieşti să afişezi o mină zâmbitoare. Nu eşti deloc puternic dacă faci toate astea. E momentul în care trebuie să te eliberezi, lasă-i pe ceilalţi să-ţi atingă tristeţea şi să-ţi cuprindă cu palmele faţa plină de lacrimi. Oferă-ţi o şansă spre înflorire, spre ridicare şi spre rezidire a viselor ce le-ai pierdut în neant. Viaţa ta merge mână-n mână cu veşnicia celui căruia ţărâna i-a sufocat trăirea. El îţi poartă rugăciunile spre cer şi doreşte să te vadă luptând pentru Podium. Te aşteaptă în Paradis alături de Prinţul ce-ţi conduce astăzi fiinţa prin mările de nefericire. Coroana îşi doreşte strălucirea nestematelor şi vrea să-şi cunoască cât mai curând proprietarul, care eşti tu!
Acum, nu uita, e momentul să laşi lacrimile să-ţi spele mâhnirea. Acordă-i inimii şansa să se simtă sfărâmată, ca mâine să renască mai vie ca ieri. Renunţă la duritatea măştii, spune adio cioburilor şi cuprinde plin de încredere sinceritatea. Dedică-te durerii tale ca să-ţi fie martor în ziua bucuriei! Nu o transforma în templu, ci foloseşte-te de ea până ajungi la maturizare, la un tu fără orgoliu.
E în regulă să plâng azi, fiindcă mâine voi fi liberă. Lacrimile mi-au frânt lanţurile inimii şi mi-au legat aripile mai aproape de Cer!
E atât de dificil să laşi oamenii să-ţi vadă durerea. Îţi este frică de milă, de compătimire sau de o bătaie pe umăr plină de falsitate. Îţi este teamă să-ţi pui inima în braţele unui om şi s-o laşi puţin să respire. Totuşi, atunci când treci prin necazuri, taci, foloseşti oamenii pe post de pansamente. Când te loveşti de o hemoragie abundentă a durerii, spui "Aduce-ţi mai multe pansamente. Mai mulţi oameni cărora să le zâmbesc fals, mai multe feţe cu care să-mi împânzesc zilele." De exemplu, treci printr-o aşa zisă decepţie în dragoste, omul pe care pretinzi că-l iubeşti te părăseşte. Ce faci atunci? Te retragi şi aştepţi în linişte o reîntoarcere miraculoasă sau ceva mult mai bun? Nu, iată ce o să faci. O să umpli golul lăsat de el/ea cu diferite impurităţi şi te angajezi într-o nouă relaţie cu o persoană pe care nici măcar nu o cunoşti, e ca şi cum ai vrea să bei tot oceanul dintr-o înghiţitură. Fii atât de puternic şi lasă-ţi rana să doară, las-o să supureze fiindcă la un moment dat se va închide şi va deveni o cicatrice. O urmă care se va vedea, dar care nu te va putea doborî niciodată.
Una dintre cele mai profunde suferinţe o reprezintă trecerea în nefiinţă a unei persoane dragi. Te autoeduci, te obligi să nu plângi în faţa celorlaţi şi te străduieşti să afişezi o mină zâmbitoare. Nu eşti deloc puternic dacă faci toate astea. E momentul în care trebuie să te eliberezi, lasă-i pe ceilalţi să-ţi atingă tristeţea şi să-ţi cuprindă cu palmele faţa plină de lacrimi. Oferă-ţi o şansă spre înflorire, spre ridicare şi spre rezidire a viselor ce le-ai pierdut în neant. Viaţa ta merge mână-n mână cu veşnicia celui căruia ţărâna i-a sufocat trăirea. El îţi poartă rugăciunile spre cer şi doreşte să te vadă luptând pentru Podium. Te aşteaptă în Paradis alături de Prinţul ce-ţi conduce astăzi fiinţa prin mările de nefericire. Coroana îşi doreşte strălucirea nestematelor şi vrea să-şi cunoască cât mai curând proprietarul, care eşti tu!
Acum, nu uita, e momentul să laşi lacrimile să-ţi spele mâhnirea. Acordă-i inimii şansa să se simtă sfărâmată, ca mâine să renască mai vie ca ieri. Renunţă la duritatea măştii, spune adio cioburilor şi cuprinde plin de încredere sinceritatea. Dedică-te durerii tale ca să-ţi fie martor în ziua bucuriei! Nu o transforma în templu, ci foloseşte-te de ea până ajungi la maturizare, la un tu fără orgoliu.
E în regulă să plâng azi, fiindcă mâine voi fi liberă. Lacrimile mi-au frânt lanţurile inimii şi mi-au legat aripile mai aproape de Cer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!