Te-ai dus şi tu? Erai ce aveam mai frumos. Erai visul meu pueril, inima mea inocentă şi zâmbetul meu nefardat. Te-ai dus şi tu, a mea copilărie. Acum te rog, măcar astăzi lasă-mă să visez cu ochii deschişi fără să lăcrimez, învaţă-mă din nou să îmbrăţişez fără să-mi obosească braţele şi oferă-mi o inimă fără cicatrici ca să pot iubi cu mai multă sfinţenie şi mai mult suflet.
Te-ai dus şi mi-ai lăsat în schimb înţelepciunea, lecţia, eşecul, înălţarea. Oh, timp udat de ani, m-ai învăţat cum trebuie să iubesc. Mi-am pus inima pe altarul de foc şi ea a fost cuprinsă de căldură. S-a umplut de putere,părea că pulsează viaţă mai puternic cu fiecare minut şi zâmbea cu buzele amorului. Totuşi, nu a reuşit să treacă testul pământului, al vremii, fiindcă s-a spulberat în vânt asemenea nisipului din deşert. M-a transformat în clocot şi-apoi m-a făcut stană de gheaţă. Acum mi-e inima o peşteră rece, un loc captiv al gândurilor sentimentelor mele. Nu regret nimic pentru că am realizat că pot iubi divin şi că dragostea mă poate transforma în înger.
Sufletul mi se chircise de durere şi-n jurul lui era o beznă grea. Căuta o fărâmă cât de mică de lumină, un picur infim de căldură. O vreme nu a găsit nimic şi s-a complăcut în starea de somnolenţă, acceptând şuvoaiele gunoaielor cu fruntea plecată. Murdăria îmi pleca tot mai tare capul, pănâ am ajuns una cu pământul. Atunci, mirosul de ţărână m-a trezit şi mi-am înălţat mâinile pline de impurităţi, ochii împrejmuiţi de durerea păcatului şi am strigat "Doamne, iată-mă! Fă să plouă peste mine lacrimile Cerului ca picurii lui să-mi spele sufletul. Priveşte spre mine şi zâmbeşte-mi ca Soarele. Întinde-mi mâna de Părinte ca să mă pot cufunda în liniştea cicatricilor lor. Doamne..."
Am învăţat că unii oameni judecă pentru că se simt confortabil. Unii spun că iubesc chiar şi atunci când nu o simt pentru că suferă de viroza numită "relaţie şubredă cu Salvatorul". Am realizat că păcatul te poate domina, dar, noi oamenii, suntem atât de puternici încât îl putem dărâma. Acum ştiu că trebuie să ofer fiecărui suflet un zâmbet, să-i spun fiecărei feţe că e minunată şi să-i şoptesc fiecărui prieten că fără el nu aş fi ceea ce sunt astăzi. Sunt conştientă că lacrimile purifică, înalţă şi spală rănile unei inimi distruse. Am învăţat că a lupta pentru Cer înseamnă a câştiga Pământul!
Mulţumesc al meu Preaiubit că până astăzi m-ai condus prin vale, ca vârful să fie tot mai înalt. Mulţumesc că mi-ai trimis îngeri îmbrăcaţi în oameni, care m-au condus prin ceaţa durerii spre biruinţă. Mulţumesc că mi-ai zdrobit inima şi mi-ai furat ce-am iubit mai mult ca să înţeleg că cel mai important pentru mine e o viaţă trăită în Paradis. Mulţumesc că te-ai lăsat răstignit de mii de ori ca astăzi să-ţi pot spune "mulţumesc" ! Mulţumesc că astăzi mi-ai schimbat numele şi de acum încolo îmi vei spui EROU .
>:D<
RăspundețiȘtergere