Braţ la braţ se îndreptau strălucitori spre altar. Au îngenuncheat şi binecuvântarea li s-a aşezat pe umeri. O voce s-a auzit: "Voi fi mereu cu voi, dacă Mă veţi chema ne-ncetat." O vreme toate lucrurile au decurs minunat şi viaţa lor părea o lună de miere interminabilă. Dar cu timpul probleme s-au adunat morman şi înaintarea a fost tot mai dificilă. Intensitatea iubirii scădea în fiecare zi câte puţin, sacrificiul şi-a uitat însemnătatea şi trupurile şi-au trimis căldura la plimbare. Drumul era presărat cu spini, se înălţau ziduri şi se minimalizau actele de tandreţe. Au ajuns să facă ceva doar dacă era absolut necesar.
Familia lor şubredă îşi pierdea din componente mai tot timpul. Şi-a pierdut dulceaţa, bunătatea, dăruirea, romantismul şi ce era cel mai important, Dumnezeul. Astfel se întâmplă că ea era cu ochii înroşiţi de lacrimi şi el cu pumnii strânşi, plini de sânge. Obrajii ei nu mai aveau nevoie de îmbujoreală, pentru că urmele loviturilor îi erau podoabă. Trupul nu-i mai cerea haine, fiindcă vânătăile o camuflau perfect în peisajul sumbru de toamnă.
Asemenea acestui tiran procedează mulţi alţii. Le iau de neveste, afirmă că le iubesc şi apoi sunt cât pe ce să le rupă capetele. Când îi calcă pe nervi, ei apelează la o plesnitură. Când cina s-a răcit, lovesc cu pumnul în masă. Au uitat că mâinile sunt făcute ca să mângâie şi să îmbrăţişeze. Au uitat că iubirea i-a făcut divini, că pacea şi liniştea i-a făcut umani. Din nefericire, nu au uitat să se lase dominaţi de instinctul animalic, bestia din ei se dezlănţuie în voie.
Cel mai grav e că şi copii au de suferit. Urechiuşele lor nu ştiu să se închidă când părinţii se jignesc, ochişorii lor nu ştiu să se strângă când tata o doboară pe mama şi inima lor este prea inocentă ca să poată accepta un bagaj atât de mare. Faţa lor e atât de netedă încât cicatricile lăsate de cruzimea părinţilor, stau ca o amintire tristă în viaţa lor.
De ce vă desfiguraţi soţiile, vă învineţiţi copii şi vă jigniţi Dumnezeul? De ce denaturaţi noţiunea de om care s-a întâlnit cu divinitatea? De ce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!