Ce vei face azi?

 E agitaţie mare, forfotă, zgomot de nedescris. Întreaga lume parcă e în transă, înaintează mecanic spre magazine căutând să facă ultimele cumpărături. Unii îşi cumpără fructe, în special portocale, ca să le coloreze seara. Alţii îşi cumpără haine noi, ca să se simtă bine în pielea lor. E greşit ceea ce fac ei? Nu, chiar deloc, e normal. Fiecare dintre noi face asta.

Dar… dar, unii pierd esenţa. Uită că pe lângă bradul ce ascunde dedesubtu-i doar surprize şi cadouri imense, pe lângă colindătorii îmbujoraţi şi bucuroşi e ceva mai mult, mult mai mult de atât.

E Crăciunul care astăzi bate-n poartă. Se naşte iar Isus, dar nu mai ştiu a câta oară, căci au trecut mai mult de 2000 de ani. În acest an are nevoie de Betleemul din Iudeea, dar nu cu ieslea rece ci vrea ca acesta să fie plin de case calde şi primitoare.Şi de această dată vrea o stea, care să-i conducă pe magii din Răsărit. Vrea ca magii să-i aducă aur, smirna şi tămâia îmbietoare, fiindcă au primit şi ei acea veste îmbucurătoare.

Dar azi, n-avem nici Betleem cu case calde, n-avem nici stea şi nici măcar un mag. Vei vrea să faci ceva c-al nost Emanuel să vină jos din cer? Vei fi tu gata azi să-ţi faci din inimă un Betleem micuţ, c-o casă primitoare? Chiar de nu ai o casă, El vine şi-ntr-o iesle. Vrea doar atât, să-L laşi ca să se nască, să-ţi poat-aduce buna veste. Vrei să fi steaua călăuzitoare, să-i duci la prunc pe cei ce se închină?În noapte sfântă, vrei să fii lumină? Vrei să-ţi transformi fiinţa în aur, smirnă şi tămâie? S-aduci pe-altar sclipire, plăcut miros că s-a născut al nostru Mire?

Vei vrea să fii în fiecare zi un Betleem? De nu vei vrea, spune-mi atunci, unde se naşte-al tău Emanuel şi veşnic Dumnezeu?

Frigul intensifică sentimentele

E iarnă. E frig de crapă pietrele, dar ei se plimbă. Se plimbă... deşi mainile le sunt îngheţate, iar nasul le e roşu ca un măr. Iubirea le-ncălzeşte trupul, inima le e foc chiar dacă în jur e gheaţă.

El are o strategie şi profită de senzaţia de frig ce-i acaparează trupul tinerei domniţe. Îi ia încetişor mâna şi i-o adăposteşte în buzunaru-i imens. Mâna parcă i se pierde...ea  îşi simte picioarele moi, dar se străduie să nu schiţeze, să nu destăinuie nimic. Continuă să păşească alături de el, gândurile fiindu-i vraişte. Îi era teamă de reacţii, sentimente şi stări. Nu de mult timp a reuşit să se debaraseze de tot, să devină indiferentă, pur şi simplu să nu-i mai pese de nimic. Şi acum? Acum, ce? Acum nimic, îi era frig, tare frig, nimic mai mult.

Nu după mult timp, observă un loc fără ţipenie de om, cu zăpadă proaspăt căzută, nemototolită de picioarele nervoase ale trecătorilor. Acolo totul emana doar puritate, limpezime şi strălucire. El îi spune: "Ochii tăi de culoarea frunzelor de toamnă târzie, strălucesc mai luminos decât zăpada pură. Ochii tăi au sclipiri de stele." Ea se rezumă la un râs fără clinchet de clopoţei, un râs parcă pus pe silenţios...

Oboseala le frânge trupurile, aşa că se decid să facă îngeri din zăpadă. Sunt cei mai frumoşi îngeri pe care i-ai fi putut vedea vreodata. Iubirea dintre ei nu le permite să se despartă nici măcar o clipă. Ea adoarme în braţele lui, dar vin zori dimineţii şi-i află stând în zăpadă. El dormea liniştit, mâinile fiindu-i ţurţuri de gheaţă. Dar ea...ea, a rămas cu zâmbetul iubirii imprimat pe buze şi c-o noapte de decembrie întipărită în inimă. Acestea i-au fost amintirile veşnice, fiindcă de atunci încolo şi-a petrecut viaţa într-o casă cu uşa în tavan.

Inima- adăpost nelipsit?

De cele mai multe ori mă confrunt cu întrebări ce îşi găsesc răspunsul foarte târziu sau mai rău cu întrebări retorice, cărora trebuie să le zâmbesc sau din contră să le trimit o lacrimă-n zbor.


De unde vin întrebările, unde se nasc ele? Îşi fac apariţia din exterior, sunt stârnite de gesturile şi acţiunile celorlaţi.


Dar unde pot găsi răspunsurile de care am atât de multă nevoie, unde e sursa acestora? Poate fi inima? (în cele mai multe situaţii, da) Ce-i inima? Un organ vital, fără de care n-aş mai fi în viaţă? Da şi asta. 


Pentru mine are o semnificaţie mult mai profundă, intensă. E-ascunzătoarea mea cea mai bună atunci când joc v-aţi ascunselea cu viaţa, cu oamenii ce mă-nconjoară şi chiar cu mine. Acolo fug de tot ce mă leagă, mă dezleg de mâinile ce mă încolţesc cu ură, mă refugiez de vântul ce vrea să mă doboare. Acolo suntem noi, eu şi sentimentele generate de inima mea uneori stupidă, alteori mult prea intelectuală sau chiar încercând să se prefacă. Mă sperie când ştiu că într-adevăr şi inima poate avea măşti.(şi încă câte)


La un moment dat inima mea a ascuns prea multe. La umbra aripilor ei de rândunică se odihneau sentimente de afecţiune, antipatie, dorinţă de răzbunare, gelozie, ură şi iubire. Contradictoriu, nu? (doar se spune că polii opuşi se atrag) Şi in cazul inimii mele a fost demonstrat, s-au atras toate aceste simţăminte ... dar acolo era o luptă, mă zbăteam între viaţă şi moarte.


Eram obligată să fac o alegere sau riscam să mor, să încetez să exist (mă transformam în ceva diferit în comparaţie cu ce eram înainte). Nu am făcut nici o alegere şi chiar dacă am facut-o, am ales greşit.Repercusiunea alegerii e că inima mea s-a transformat în fărâme devenind masă amorfă. 


Ce s-a întamplat atunci? Eram lipsită de inimă, plângeam, ceilalţi plângeau ... dar cel mai important e că şi Dumnezeu plângea. Lacrimile Lui au udat fiecare moleculă a inimii mele, transformând-o în materie primă ... din care mai apoi, a făcut o inimă nouă. O inimă perfectă, care şi-a pierdut atributul de first quality chiar după câteva zile.


Cum aşa? Ştii, dezamăgirea mi-a bătut în poartă şi n-am putut rezista chemării aşa că am poftit-o înăuntru. La fel s-a petrecut cu melancolia, nostalgia (cea mai toxică),anxietatea.


În ciuda tuturor acestora, inima rămâne cel mai tăcut loc în care văd scăpare. Acolo pot să vorbesc când simt că trebuie  să tac, să plâng sau să râd. Acolo nimeni nu mă judecă şi nu mă-ntreabă de ce sunt aşa. Îmi place-n inima mea , pentru că m-am îndrăgostit de liniştea pe care mi-o oferă de fiecare dată . Ea mereu îmi vorbeşte prin tăcerea-i austeră.


Cum stai cu inima-ţi, fiinţă minunată?

Încredere deplină-n braţul Tău

Doamne, vin înaintea Ta cu reverenţă şi sfială, de aceea te rog să primeşti rugăciunea mea. Vreau să-Ţi mulţumesc că în una din zilele precedente m-ai ajutat să închei un legământ în care am spus " Te voi urma până-n veşnicie ". Nu am altă dorinţă decât să-mi pot ţine promisiunea şi Tu să fii mândru de mine, pentru că am dus lupta până la capat.

Tată, acum vin şi te rog să iei în mana Ta incertitudinea mea, s-o transformi în certitudine, să iei confuzia mea şi s-o limpezeşti, ia-mi sentimentele şi dacă nu sunt potrivite, schimbă-le... Ia-mi mândria şi arunc-o undeva, ca nimeni altcineva să n-o poată găsi şi ajută-mă ca în locul ei să cultiv smerenie. Mai simplu spus, ia-mi inima, personalitatea şi caracterul... remodelează-le, dă-mi calităţi noi, de creştin autentic şi estompează defectele.

Ajută-mă să mă pot lăsa cu adevărat prelucrată de mâna Ta şi fă ca lacrimile mele să-nmoaie răutatea care uneori îmi orbeşte ochii, să-mi topească ura ce mă transformă într-o persoană crudă. Lacrimile să-mi inunde inima, ca din ea să izvorască într-adevăr râuri de apă vie. Doamne, ştiu că pentru Tine nimic nu-i prea greu, de-aceea-mi predau deplin fiinţa-n mâna Ta şi cu categorică încredere îmi abandonez inima în palma Ta zdrobită de piroanele necredinţei mele, indiferent de ce vei alege să faci cu ea. Îţi multumesc pentru toate. Amin! ( 15 Iunie 2010)

Am fost, sunt şi voi fi aceeaşi EU

S-a auzit într-o zi de 26 Noiembrie, un plânset parcă încărcat de emoţie şi fericire. Eram eu, îmi făcusem apariţia din neant asemeni unui ghemotoc de praf ce se-aşterne pe lucrurile de mult nefolosite. 

Azi se împlinesc 18 ani de la memorabila mea venire pe lume. Am realizat că timpul zboară şi acum, acum devin femeie. Toţi afirmă că o data cu împlinirea vârstei majoratului ai mai multe responsabilităţi, devii răspunzător de propriile-ţi fapte şi chiar aşa este. Responsabilitatea nu mă face să-mi pierd pudicitatea, inocenţa de copil ce (cred că) încă mi se răsfrânge în zâmbet. Nu m-am transformat subit într-o persoană foarte matură, intelectuală, gata întotdeauna să filozofeze. Încă sunt eu, încă sunt un copil ce are nevoie de afecţiunea şi aprecierea părinţilor, ce îşi doreşte să râdă din nimicuri şi să transforme momentele triste în zâmbete oferite printre lacrimi.

Pentru aceşti ani, vreau să-i mulţumesc  lui Dumnezeu. Îţi mulţumesc că m-ai purtat prin vale, şi-acolo Tu m-ai pus pe-un piedestal ca să văd răsăritul soarelui. Îţi sunt recunoscătoare că m-ai luat de mână când săltam de bucurie şi mi-ai domolit dorul printr-un susur blând. M-ai făcut cap şi nu coadă, m-ai mustrat când greşeam şi mă ajutai să îmi repar greşeala. De cele mai multe ori uitam să fiu lumină, şi-atunci mi-ai făcut cadou o torţă de nestins. Uitam să fiu exemplu, şi-mi trimiteai scrisori de-aducere aminte prin intermediul Bibliei. Încercam să lupt împotriva celorlalţi cu pumnii şi cu picioarele, când ei aveau lăncii şi suliţe. Atunci mi-ai luat fiinţa şi mi-ai zdrobit-o, m-am văzut ajunsă pe genunchi.  În timp ce genunchii se luptau cu rigiditatea podelei, am înţeles biruinţa şi astfel am primit titlul de biruitor.

Nu am cum să Te răsplătesc pentru părinţii, fraţii, bunicii şi prietenii pe care mi i-ai oferit. Îţi sunt recunoscătoare pentru prietenii ce m-au dezamăgit şi apoi m-au părăsit, prin acest mod m-ai făcut să-i preţuiesc  mai mult pe cei adevăraţi. Părinţii sunt comorile cioplite parcă din aur curat. Aceştia m-au învăţat să păşesc pe calea mântuirii, să mă maturizez în credinţă, m-au încurajat să lupt chiar şi-atunci când nu vedeam nici o şansă de câştig şi mi-au apreciat munca indiferent dacă era bună sau mai puţin bună.

P.S.:  Vă mulţumesc celor ce v-aţi lăsat amprenta în viaţa mea şi m-aţi ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Mulţumesc!

P.S.1:  Aceşti  18 ani ai mei, v-au afectat şi vouă în vreun fel  viaţa, existenţa? Lăsaţi-mă să ştiu. (Mulţumesc anticipat)

Specialitate feminină- tendinţa de a visa

Ştiu, ştiu. Nu trebuie să-mi reamintiţi că mai toate fetele au scris, scriu şi vor scrie despre subiectul acesta. Pentru că scriu despre aceasta nu înseamnă că mă încadrez în categoria celor ce nu au posibilitatea de a dezbate subiecte actuale, sau tabu, cum ne place nouă să spunem. A fost o simplă si pură inspiraţie ce m-a acaparat în timp ce făceam chichiţe insignifiante.

O femeie, de cele mai multe ori îşi doreşte apreciere, oricât de infim sau  insesizabil este talentul ce o caracterizează. Probabil ştie să cânte, dar timbrul ei vocal e mult prea comun, pentru a te impresiona sau pentru a te impulsiona să-l apreciezi. Probabil, stie să gătească de-ţi lasă gura apă, dar datorită faptului că nu se ridică la nivelul mamei  tale, eziţi să o complimentezi. S-ar putea să aibă aptitudini deosebite in ce priveşte matematica, iar pentru că tu iubeşti literatura, şovăieşti să-i spui că-ţi place să trăieşti alături de un Einstein. E posibil să deţină o îndemânare înnăscută în a mânui peniţa, dar orgoliul de dimensiuni colosale să te-mpiedice să-i adresezi elogii.

Toate fetele visează la un Făt-Frumos, dar evită să recunoască asta pentru că întreaga lumea le distruge visele, spunându-le că acesta există doar in basme. De ce toţi îl asociază pe Făt-Frumos cu perfecţiunea? Pentru mine nu e aşa, mult visatul Prâslea, nu înseamnă perfecţiune, ci doar dorinţă. E ceea ce-mi doresc ca El să deţină, referindu-mă la calităţi, defecte si  imperfectibilitatea de care va da dovadă. De ce ai visa la perfecţiune, când aceasta ţi-ar aduce monotonia in mijlocul bucuriei, şi ţi-ar fura lacrimile în clipa eliberării?

Fetele îşi doresc creativitate. O dată cu creativitatea, apar o mie o sută de oportunităţi. Nu riscă să ia deciziile de unele singure, ci se vor bucura de suspansul ce le  va domina existenţa. Creativitatea  nu înseamnă neaparat , talente incontestabile, ci dorinţa de a schimba ceva, de-ai oferi celuilalt ceea ce nu a mai avut nicicând.

Creativitatea, trage după ea talentul de a surprinde. Care este soţia ce nu-şi doreşte să fie surprinsă? Surprinde-o nu prin cadouri ce valorează sute de lei, deoarece acestea sunt o scuză neplauzibilă, de a nu te oferii pe tine însuţi. Surprinde-o prin omleta gătită pentru micul dejun, chiar dacă în urma ta vei lăsa o harababură de nedescris. Se va bucura, şi va savura momentul cu toată fiinţa ei. Impresioneaz-o prin desenul  ce reprezintă cuplul voastră, chiar dacă zâmbetul celor înfăţişaţi nu seamănă cu al vostru. Uimeşte-o prin scrisoare timbrată, ascunsă-n poşta ei, chiar dacă locuieşti doar la două blocuri distanţă.  Fă-o să devină uluită prin simplul fapt că reuşeşti să fii tu, renunţând la toate măştile ce-ţi distorsionează chipul.

Şi nu în ultimul rând , iubeşte-o cum nimeni n-a iubit-o.Iubeşte-o, respectând-o pentru ceea ce reprezintă ea ca persoană , ca fiinţă întocmită de mâna Atotputernicului Rege. Iubeşte-o ca pe-o prinţesă, ce face parte din regatul Cerului nemărginit si etern . Nu e nevoie să-i spui(pe moment) că o iubeşti, chiar dacă inima ei tânjeşte după aceasta. Ajunge atât, să-i demonstrezi. Cuvintele se-aud o clipă(totuşi se aud), dar ecoul faptelor va răsuna veşnic.

Suflet pustiit

De la o simpla plimbare pe strada sufletului meu, am constatat ca acesta are mai multe.

Am ajuns sa ratacesc pe strazile pustiite de dezamagirile din viata mea.

Singur, pe strazile pustiite ale sufletului meu , incercand sa gasesc raspunsuri la marile mistere ale vietii mele , motivele intristarii , schimbarile bruste ale starii de depresie pana la extazul fericirii.

A trecut ceva vreme de cand am inceput sa cutreier interiorul meu, desi foarte rar in ultima vreme. Da ,ma simt asa de pustiit, de orice putere,dar continui sa caut... sa caut, dar oare ce... ?

Intr-un final am ajuns ...si este dureros ceea ce vad , inima franta, in mii si mii de bucati.

Dar ce am observat e ca lipseste o bucata semnificativa...Am promis ca nimeni nu va reusi sa imi sparga inima de gheata si sa imi fure macar o bucatica din ea.

Dar tu ai reusit sa iei mai mult decat o bucatica, ai reusit sa imi iei ce este mai frumos, dar mi-ai pus si dulce luandu-mi frica, dezamagirea.Totul parea prea frumos ca sa fie adevarat.

Cand am crezut ca totul e mai bine ...ai disparut.

Te-am dat in urmarire, nu am putut renunta asa de usor la ceva ce m-a facut sa ma simt asa de bine inlauntrul meu , dar iata ca...

Ignoranta ta imi sugruma toate sentimentele,imi alunga tot ceea ce am simtit frumos vreodata pentru tine, totul se raceste in jur si incep sa cred ca nu a fost o idee buna sa caut raspunsurile aici, pentru ca tot ce vad e doar dezamagire,suferinta .Amintiri pierdute in vant, sperante desarte.

Urasc faptul ca oricat as ignora toate lucrurile acestea, sufletu-mi inca te iubeste, flacara iubirii nu s-a stins, cel putin nu inca...

Eşti şi tu un Iuda?

   S-ar putea să rămâneţi stupefiaţi , dacă până acum nu aţi aflat că fiecare dintre noi e un Iuda.Cu siguranţă, toţi ştiţi cine a fost Iuda. Iuda a fost unul din cei doisprezece apostoli ce l-au urmat pe Isus.

   Când Isus i-a trimis pe cei doisprezece să propovăduiască Evanghelia, le-a spus următorul lucru :"Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi , scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit , fără plată să daţi."

   Cum ar putea un Iuda contemporan să vindece bolnavii? Fiecare dintre noi trăim în compania oamenilor bolnavi fizic, psihic sau emoţional. Atunci când durerea macină trupul , îmbrăţişarea ta are puterea de a oferi sănătate. Atunci când nervii par a fi slăbiţi şi îngrijorările aleargă să se adăpostească la căldura minţii unuia dintre părinţii tăi , cuvintele tale pline de har pot aşterne pacea. Atunci când lacrimile ard obrajii , privirea ta plină de înţelegere şi compasiune ajută la cicatrizarea rănii.

   Al doilea lucru pe care era nevoit să-l îndeplinească era învierea morţilor. Dificil , nu? Noi , avem puterea de a învia oamenii , doar că nu ştim să ne-o folosim , iar alteori suntem prea egoişti ca să o facem. Dacă o persoană se confruntă cu păcate care-l ademenesc zi dupa zi , îi storc vlaga precum o plantă absoarbe apa, nu trebuie să facem nimic mai mult decât să ne plecăm pe genunchi şi să-i cerem Lui Dumnezeu ca dragostea Lui nespus de mare să-i inunde inima persoanei respective. O rugăciune , poate transforma cadavrele în adevărate modele ale frumuseţii.

   Doamne , cum să curăţ eu leproşii? Cum aş putea să stau în faţa lor şi să le "admir" hidoşenia trupului? Fiecare dintre noi ne lovim de complexe de inferioritate şi în fiecare dimineaţă atunci când ne uităm în oglindă spunem: "Hey.Sunt eu. Imaginea ce o privesc e fără doar şi poate grotescă." Fiecare individ ce priveşte lucrurile astfel are nevoie de ajutor , şi doar pentru asta există prietenii. Nu uita să-i spui prietenei tale că arată grozav , atunci când şi-a cumpărat o bluză nouă , că astăzi e chiar frumoasă pentru că părul ei e aranjat altfel. Complimentele făcute cu suflet , reuşesc să cucerească sute de inimi.

   Voi reuşi vreodată să alung "dracii" ce mă omoară în fiecare zi câte puţin , ce câştigă tot mai mult teritoriu cu fiecare zi ce trece , ce mă fac să devin un sclav al viciilor care l-a inceput mi s-au părut infime? O să reuşesc şi nimic nu mă poate opri , pentru că perseverenţa e la ea acasă, iar motto-ul meu sună astfel :" Lupta , căci mereu vei fi mai mult decât biruitor prin El."

   Punctul culminant îl constituie faptul că Iuda a fost vânzătorul , dezertorul , cel ce-a trădat doar pentru a-şi satisface propriul ego. În fiecare zi , în fiecare oră eşti şi sunt un Iuda , un vânzător pentru că minciunica pe care-ai spus-o s-ar putea să iasă la iveală şi să-ţi ruineze planurile , împrumutul pe care l-ai făcut cu gândul sa nu returnezi niciodată banii te mănâncă pe dinăuntru. Tu , nu vinzi pe altcineva ci propriu-ţi suflet, aşa zisului destin şi speri din toată inima ca acesta să fie in favoarea ta.

   Iuda , l-a vândut pe Isus doar pentru treizeci de arginţi, un preţ estimabil ... dar care nu s-a ridicat nici măcar o dată la nivelul lui Isus , care era inevaluabil. În intrecerile noastre , in alergarea noastră nebună după împlinire ne vindem pentru treizeci de arginţi, chiar dacă ştim că preţul nostru e incontestabil grandios.

   Deznodământul , nu e unul fericit deoarece Iuda sfârşeşte prin a se sinucide. Ştii , şi tu ai dat piept, în momentele precedente cu actele de suicid. Atunci când eşti oarecum euforic şi simţi că trebuie să daruieşti puţin din iubirea ta fiecărei persoane pe care o întâlneşti , tu alegi să te interiorizezi şi să afişezi o mască de îmbufnat. Te-ai sinucis , pentru că nu ai avut curajul să oferi.

P.S. : Ai şansa de a sfârşii în alt mod, devenind fiu/fiică de Rege în eterna împărăţie a Raiului.

To my future love ...

Nu stiu cum as putea incepe aceasta scrisoare...

Cu formula standard , draga ? Sau simplu, salut ? Nu am reusit sa decid cum suna mai bine ...

Am incercat sa pun totul pe hartie, asa cum imi erau gandurile , asa incat sa nu crezi ca as vrea sa te impresionez.

Nu iti cunosc numele, dar intr-o zi  sper ca ne vom intalni pe strada si nu vom mai fi singuri...

Uneori stateam , privind stelele si ma gandeam sau mai degraba imi imaginam cum va fi acel moment , cum se va desfasura. Te vei uita in spate si ma vei privii descoperind  intelesul ,,dragostei la prima vedere??"

Sau iti va lua una , doua nopti pana sa-ti dai seama ?

Vom sta sub cerul instelat ,descoperind misterele , punand  intrebari retorice ce au elucidat mistere dealungul anilor.

Sau va fi povestea rasetelor noastre ce plutesc in aer, 

sonoritatea lor ce ne ajuta sa luam directia cea buna , in acel moment ?

Ochii nostrii se vor intalni , actiunea fiind asemeni celei dintr-un film celebru,

ne vom zambi reciproc si tu ma vei scoate in oras la o ceasca de cafea, neincadrandu-ne in limitele normalului.

Privesc la aceasta scrisoarea , lacrimile imi curg pe obraz in timp ce imi odihnesc  capul pe perna incercand sa dorm. 

Incet…incet scrisoarea aluneca din mainile mele, se prabuseste la pamant . Vantul are alte planuri..., fura scrisoarea , o inalta in noapte spre luna, calatoreste prin lume si in zborul sau magic ajunge in mod inevitabil in mainile tale.

Ce face Dumnezeu?

Când cerul e plin de nori , gândeşte-te că Dumnezeu pictează.

Când ploile abundă , imaginează-ţi că Dumnezeu plânge.

Când afară tună , inchipuie-ţi că Dumnezeu cântă.

Când afară fulgeră , consideră că faţa lui Dumnezeu străluceşte de lumina bucuriei.

Când curcubeul  îşi arată culorile, Dumnezeu priveşte spre el ca să te poată  vedea pe tine.

Hrană vitală

Aseară mâncam fursecuri de diferite forme , acestea oscilând între forme geometrice ca pătrat , dreptunghi şi cerc sau forme ce reliefau organele vitale , în special inima.
Pe moment nu am realizat că fursecurile au diferite forme , ci doar după ce-am nimerit unul in formă de inimă. Atunci ca şi o săgeată trasă spre ţintă , şi-a început călătoria un gând ce m-a frământat...până în momentul de faţă. Am reflectat asupra faptului că mulţi dintre noi , se hrănesc cu inimi. Cum? De exemplu , atunci când eşti indrăgostit mănânci tot ceea ce ţi se oferă : gesturi , zâmbete , cuvinte. Dar cea mai consistentă hrană pe care ţi-o oferă e însăşi inima ei/lui. Te hrăneşti cu ceea ce inima ei/lui adăposteşte , cu dragostea , trăirile şi sentimentele care răbufnesc atunci când e-n prezenţa ta. Alteori , trecem prin dramele ce ni le rezervă viaţa şi-atunci ne hrănim tot cu inimi , cu inima celor ce sunt mereu alături de noi ...cu inima lor plină de compasiune , dăruire si de cele mai multe ori sacrificiu.
Cel mai frecvent mod de a ne hrănii cu inimile celorlalţi e doar pentru a ne înghiţi singurătatea , pentru a evita responsabilitatea , pentru a fugi de asumarea riscului. Când inima noastră e frântă şi o parte din ea lipseşte , incepem să muşcăm din inimile celorlaţi crezând că astfel inima noastră va avea aceeaşi formă ca la inceput , aceeaşi textură şi va adăposti exact aceleaşi lucruri. Cât de greşită e percepţia noastră , dureros de greşita. Când crezi că ai o nevoie sfaşietoare de o inima pe care s-o devorezi , gandeşte-te că undeva , se-ascunde o inimă ce plânge mai amarnic , ce-ndură chinuri mai grozave decât ale tale. Din momentul în care vei ajunge la această performanţă , inima ta va intra in procesul de regenerare si restaurare.

Dorinţă neîmplinită

 M-am trezit astăzi cu o dorinţă mult prea arzătoare de a te îmbrăţişa. M-am trezit , dar mi-am dat seama că nu ai fost , nu eşti şi nu vei fi prea curând aici. Mi-am dat seama că dorinţa mea e irealizabilă , visul meu spulberat , iar speranţa mea de-a dreptul năruită.  
 Şi ... pentru că sunt eu , am analizat problema din toate punctele de vedere .. am privit din fiecare unghi şi am gândit astfel : " Dacă câteva ţări , dacă mai multe ape , dacă lanţuri muntoase şi mii de kilometri ne despart ... dacă mâinile par a fi prea scurte pentru a înfrunta distanţa , dacă picioarele sunt fără vlagă şi n-au puterea de-a-şi face curaj să străbată atâta drum , dacă ochii par neputincioşi în a scruta zarea pentru-a te îmbrăţişa măcar o clipa... ce rămâne de făcut? Am realizat că totuşi pot , chiar pot să te îmbrăţişez. Cum? Îmbrăţişez cu inima , îmbrăţişez cu dragostea ce se-adăposteşte sub porţile ei ... nu prea bine ferecate , în ultima vreme. Îmi place să te-mbrăţişez şi în felul acesta , dar cel mai mult îmi place să-mi îmbrăţişez inima , pentru că pare a fi mai verosimil. De ce mi-aş îmbrăţişa inima? Aş face asta pentru că acolo eşti tu , acolo ţi se odihneşte zâmbetul , acolo pleoapele iau o pauză pentru a simţii dulceaţa odihnei, acolo mâinile tale emană frumuseţe când parcă printr-o neatenţie voită palmele noastre se sărută . Cum sa n-o îmbrăţişez ...ştiind că atunci când o voi face te voi îmbrăţişa pe tine?

Dăruire oarbă

   
Modul in care poţi ajunge să iubeşti orice este prin a înţelege că acel lucru ar putea fi pierdut.(G.K.Chesterton)
Sunt de părere că ceea ce el spunea , are o relevanţă maximă. De ce spun asta ... o să inţelegeţi peste câteva momente.
Ce-ar fi să ne gândim la oamenii de afaceri , la milionari ... şi poate chiar la miliardari. Gândiţi-vă că ei „întorc banii cu lopata” , îşi pot satisface nevoile materiale , chiar şi cele fiziologice dacă ar trebui să vorbim despre sex. Ei sunt gata să cheltuiască , să rispiască ... gândindu-se că vor fi mereu bogaţi. Dar dacă apare un eşec pe linia financiară , visele au fost zdrobite şi speranţele s-au destrămat. În timpul zilelor „albe” nu s-au gândit să pună deoparte sau să economisească pentru cele "negre". S-au gandit doar la implinirea propriilor nevoi, iar acum când se afla intre ciocan şi nicovală încep să se autocompătimească. Şi , unde voiam să ajung... Voiam să vă spun că în momentul în care ai bani din plin şi nu şti ce să mai faci cu ei ... nu îi iubeşti , nu îi preţuieşti. Dar atunci când ajungi să ai ca pseudonim „Domnul Lefter” , începi să preţuieşti banii ... să îţi dai seama că ai trăit doar pentru tine , dar acum nu mai ai cu ce să traieşti. Nu ai ştiut să preţuieşti atunci când ai avut, ci doar atunci când ai pierdut totul.

Cam aşa e şi cu iubirea , cu persoana iubită... De cele mai multe ori iubim , ne dedicăm , oferim tot ce-avem ... Dar datorită orgoliului nostru , căutăm mereu nod in papură .. doar pentru a fi satisfăcuţi. Mai apoi, după ce pierdem persoana iubită , indiferent de împrejurare ... reuşim să vedem golul , sa simţim ce înseamnă neîmplinirea si apare autoreproşul.
Dar , dacă iubim persoana aceea ca şi cum am şti că mâine trebuie să plece , să ne părăsească ... am înţelege adevărata iubire . Iubirea ce e mai presus de raţiune , iubirea ce te-ajută să preţuieşti cu adevărat , iubirea ce te ţine în viaţă. Atunci când şti că iubita ta suferă de o boală incurabilă , viaţa ta e devastată , nu mai ai nici o vestă de salvare... pentru că o iubeşti , şi şti că s-ar putea s-o pierzi pentru totdeauna. Atunci pui la treabă toate persoanele din jurul tau , romantismul pe care ai încercat să-l sufoci vreme de-atatea luni ...explodeaza , tandreţea căreia i-ai oferit somnifere se trezeşte şi-ş spune : Bine-ai revenit in lumea celor treji. Daruirea pe care nu ai vrut s-o areţi , respectul care de cele mai multe ori lăsa de dorit ... se transformă in profundă preţuire. Florile pe care ai fost stânjenit să i le oferi , acum se transformă în adevărate florării pe care le adăposteşti sub veranda casei sale. Telefonele de „Bună dimineaţa” si „Noapte bună” ... pe care în trecut ai evitat să le dai , acum vin cu duiumul ... ai vrea să vorbeşti cu ea zi şi noapte. Dacă înainte , voiai ca tu să deţii controlul într-o conversaţie , tu să fi cel care vorbeşte mai mult .. acum îi cedezi ei această oportunitate. Ai vrea să-i auzi vocea ne-ncetat , parfumul ei să fie impregnat în hainele tale , atingerea fină a mâinii ei pe faţa ta ai vrea să dureze o eternitate , îmbrăţişarea ei secătuită de putere ai vrea s-o poţi avea şi-n vis.
Adevărata dragoste e-atunci când şti că acel ceva poate fi pierdut! Atunci înveţi să iubeşti si să fi iubit mai presus de raţiune!

Revelaţie

ce sunt eu Doamne ? ca sa te uiti la mine, o carpa terfelita...
pe cand eram jos in pacat , Te uitai la mine si m-ai facut copil al Tau, m-ai iubit si inca ma iubesti...
mi-ai aratat de atatea ori prin semne, dar eu am fost prea orb ca sa vad asta..
m-ai trecut prin incercari , si ai fost deasemenea alaturi de mine , dar eu m-am incapatanat sa Te simt, sa Te aud, sa Te vad...
mi-ai scos in cale prieteni minunati si eu ma foloseam de ei pana ce m-au abandonat toti , si am ramas singur ,
atunci am strigat din nou la Tine si Tu te-ai indurat de mine si m-ai scos inca o data din groapa mocirlei...
m-ai imbracat in haine noi , desi inca in sufletul meu era probabil cea mai mare dezordine de sentimente si de ganduri..
mi-ai scos din nou in cale un prieten, ce de data aceasta nu m-a parasit, indiferent cat de incapatanat eram, mi-ai tranformat viata complet prin el
mi-ai vorbit din nou dar acuma Te aud , si mi-ai aratat ca dragostea Ta este o dragoste mai presus de ratiune ...

Mesaj de adio...

Sunt obosita , probabil foarte obosita. Ochii ma dor , incep sa-mi lacrimeze. Lacrimatul nu e premeditat de nici o alta imprejurare sau stare , ci doar de oboseala. Gandurile mele alearga in zig-zag , alteori nu gandesc deloc ... imi creeaza senzatia unei gauri negre , care e gata gata sa-i inghita pe toti , daca s-ar putea materializa. Totusi , acesta nu e cel mai rau lucru ... cel mai rau, de neintels , obsedant , dureros ... e ca toate imprejurarile , vorbele , gesturile celorlati , natura , tin sa-mi aminteasca de tine. Prin urmare , gandurile mele graviteaza in jurul fiintei tale. De-ai stii ca aproape in fiecare noapte , zi , ora ... poate chiar minut , esti inconjurat de interes , atentie si poate chiar curiozitate . De-ai stii asta ai ramane acelasi , n-ai schita nimic ... nici macar surprindere. Stii de ce , pentru ca esti superficial , nu-ti dai deloc silinta sa intelegi oamenii , trairile de care se impiedica in drumul lor spre absolut. Daca cineva isi manifesta sentimentele , nu neaparat prin contact fizic , o imbratisare sau orice altceva ...ramai stupefiat , uimit oarecum. Daca iti scrie un "ravas de iubire" , tu in loc sa apreciez gestul si sa radiezi de incantare incepi sa condamni si sa fii sarcastic , spunand :"Exceptional , cred ca astazi nu te simti prea bine. Ai mancat cumva , ceva ce nu ti-a priit?" Halal abordare in fata exprimarii sentimentelor de iubire. Sincer , asa zisul tau atac e de-a dreptul abject. Daca aceasta va fi manifestarea ta fata de toti oamenii , risti sa-i pierzi. Risti sa-i indepartezi si sa-i ajuti sa devina introvertiti , risti sa te ranesti cu propriile arme , risti sa mananci din mancarea pe care tocmai tu ai otravit-o. Te rog doar atat , nu te eschiva cand o sa-ti dai seama ca cei ce te iubesc sunt mai mult decat rezervati in a ti-o arata. Sa nu fi nemultumit atunci cand nu o sa mai ai parte de biletelele parca uitate pe frigider , in bordul masinii sau intr-unul din buzunarele camasii tale. Biletele ce-ti aduceau pe-un colt de frunza o-mbratisare , un pupic ... si alteori , pe-o petala de papadie , scrijelit cu mainile tremurande cel mai sincer TE IUBESC , pe care cineva ti l-ar putea spune.
P.S. : Ti-am spus , ti-am aratat , ti-am scris ... ti-am dovedit ca-mi pasa. Dar ai respins, ai dat la o parte totul ... gandindu-te :"Detalii , detalii si iar detalii." Stii , asta e ironia sortii.
P.S 1 : In alergarea ta nebuna dupa implinire , satisfactie , bani si poate chiar iubire ... ai uitat sa privesti in adancul inimii tale si sa-ti dai seama ca atunci , candva am insemnat ceva pentru tine. Defapt nu cred ca ai uitat , te-ai lasat ademenit de altceva doar pentru a uita.
P.S 2 : Concluzie: E destul de tarziu sa-ncerci sa mai repari ceva , sa spui ca faci si dregi si ... nici tu nu mai sti. Am ales sa spun "destul de tarziu" , pentru ca daca as spune "prea tarziu" n-ai mai avea alternativa , dar asa ... ( e mult prea egoist ce-as vrea sa spun) .