Gaura se vrea umplută

Îmi curg şiroaiele din ochi şi-mi fac baltă în dreapta şi în stânga. Astăzi am redescoperit că sunt un nimic, o pulbere căreia nu-i aparţine decât nimicnicia, cenuşă acoperită de vise şi de dorinţe imense. Astăzi mi-am dat seama că sunt nefolositoare, că mi-am greşit în fiecare zi menirea şi că am alergat să prind muşte, în loc de gâşte grase.

Am aflat că suntem oameni care nu ştiu să se dedice, să înfrunte sau să accepte totul cu fruntea ridicată. Am uitat să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu, să alergăm la rugăciune sau să întindem o mână când cineva are nevoie de ajutor. Ne schimonosim de atât urâţenie sufletească şi simţim cum inima ni se ciobeşte în fiecare zi. Muşcăm din lume, dar lumea apucă cu dinţii şi strânge mai tare vieţile noastre. Am ajuns să ne uităm visele în cutia poştală sau în recycle bin. Ne apasă greutăţile inima şi în aerul nostru simţim izul păcatului şi glasurile demonilor cum ne cheamă.

Astăzi, e ziua ta! E ceasul în care trebuie să renunţi la tine şi să-ţi predai viaţa lui Dumnezeu. De dimineaţă, El a pornit în căutarea oamenilor care sunt dispuşi să stea în spărtură. Nu vrei să fi tu omul acela? Cerul are nevoie de tine, doreşte contribuţia ta, pentru că nu-ţi subestimează potenţialul şi e conştient de capabilitatea ta. Vrea inima, sufletul şi trupul tău în slujba Lui.

Nu va fi deloc uşor, pentru că omul din spărtură are responsabilităţi foarte mari. Omul din spărtură trebuie să acopere o gaură făcută de Satan, e chemat să fie uşa care face legătura dintre sacru şi păgân. E obligat să rabde frigul din exterior şi să se bucure de căldura dinăuntru. Zilnic va primi bolovanii invidioşilor şi îi va fi dărâmată credinţa (o va rezidi).Vor sufla vânturi năprasnice şi vor încearca să îi fluture nădejdea, să-i curme strălucirea soarelui. Pieptul lui trebuie să fie o platoşă, capul lui un coif, picioarele lui doar râvnă şi mâinile lui mult adevăr. Nu în cele din urmă, inima lui e garantat un Dumnezeu. Nu orice fel de Dumnezeu, ci singurul Dumnezeu. La 3 dimineaţa trebuie să fie pe poziţie, în zori să-şi poarte lacrimile şi-n asfinţit să-nveţe bagajele să se prosterne la Cruce. Să urce pe cai când trâmbiţa răsună-n casă şi să nu se ferească atunci când pietrele ascuţite îi tau adânc în carne.

Omul din spărtură e sfântul lui Dumnezeu, e chipul Lui oglindit în sclipirea albastrului. Nu e deloc simplu, e dureros şi cu riscuri colosale. Merită asumarea riscului pentru că sfârşitul unei lupte în care eşti învingător e semnul unui premiu. Premiul tău e curcubeu de diamant şi zâmbet de înger, toate agăţate în cununa veşniciei.

De astăzi eu sunt om în spărtură! Am nevoie de tine căci spărtura e prea mare şi-mi suflă fiorul printre coaste. Lasă confortul şi haide să luptăm pentru Pământul nostru reflectat în Cerul Lui!