Viaţă îmbrăcată-n ştreanguri!

Există momente în care te simţi marginalizat, lipsit de importanţă şi fără scop în viaţă. Uneori nu vrei să ieşi din casă ştiind că dacă ar trebui să vorbeşti cu cineva, e foarte posibil să izbucneşti în lacrimi. Te încui în cameră fiindcă nu vrei ca mama să îţi vadă şerveţelele scăldate-n sare. Când priveşti ceva ochii-ţi sunt goi, lipsiţi de reacţie şi simţi cum trupul tău se frânge sub durerea chinuitoare a bagajului conştiinţei.

Viaţa are gust amar, iar zilele parcă sunt nopţi lungi. Zâmbetele par feţe schimonosite, iar feţele triste şi încruntate sunt râsete strălucitoare. Soarele e nor şi ploaia-i mângâiere dulce. Dragostea e o cârpă rece, ce-ţi transformă inima în gheaţă. Îţi spui că tu nu şti şi nu poţi iubi. Îmbrăţişările tale sunt seci şi nimeni nu le doreşte. Îţi deschizi braţele, dar acestea rămân să-ţi atârne asemenea hainelor pe sârmă. Nimeni nu vine să le umple, nimeni nu vrea să răspundă. Cuvintele îţi par bâlbâieli, pentru că nimeni nu ascultă atunci când îţi deschizi gura. Eşti invizibil/ă şi vrei să te faci remarcat/ă. Te afectează într-un mod surprinzător că eşti singur.

Te înţeleg, ştiu că ţi-e greu! Am trecut şi eu prin decepţii în dragoste, am ajuns în pragul depresiei şi m-am simţit un nimeni. Am întâmpinat certuri cu părinţii şi nimeni din biserică nu mă înţelegea. Tânjeam după braţe, dar primeam huiduieli. Îmi doream iubire şi mi s-a dat lipsă de respect. Voiam consolare şi-am obţinut pălmi peste obraji, fiindcă nu-mi era permis să mă văicăresc. Am dăruit încredere şi mi s-a furat liniştea. Am vrut ca zilele să-mi fie pace şi mi s-a dăruit frică care-mi cutremura inima în fiecare minut. Temerile mele au devenit munţi, neliniştile grămezi de netrecut şi lipsa de afecţiune s-a lipit ca o cicatrice pe tot trupul meu.

                                                 Iată că am fost amândoi acolo.

         Tu ai ales să-nghiţi un flacon de pastile şi să dormi liniştit.Eu mi-am înghiţit durerea şi sunt trează căci lupta se dă şi noaptea.
          Ai cumpărat o lamă şi ţi-ai tras o brazdă prin vene, lăsând ca viaţa să ţi se scurgă încet. Am rămas pe Pământ şi bolovani mi-au distrus faţa, mi-au zdrobit mâinile, dar viaţa se luptă să nu-mi părăsească trupul.
          Ai luat o sfoară şi ţi-ai împrejmuit gâtul cu ea, de parcă tu ai fi fost un fel de animal. Respiraţia se încetinea şi pulsul tăcea. Eu am luat jugul lui Hristos şi mi l-am făcut prieten. Eu m-am respectat şi acum pulsul îmi bate tot mai tare pentru Cer.
          Aveai un prieten poliţist, care poseda Carpaţi în dotare. Ai reuşit să muşamalizezi furtul, dar în ziua următoare ţi-ai distrus frumuseţea de tâmplă. Mie în schimb mi s-a furat toată încrederea, dar am continuat să cred. Nu am renunţat! Nu mi-am dorit să fiu un creier într-un borcan. Nu, nu încă!

Decizia îţi aparţine! Ştreangul va fi păcatul tău până în veşnicie. Urmele lui vor fi vizibile o eternitate. Eşti gata să porţi acest colier până în infinit?

Eu nu sunt dispusă, aşa că rămân ancorată în dragostea ce pare a se stinge încet. Continui să cred în oameni care m-au dezamăgit, să îmbrăţişez trupuri care mi-au ucis frumuseţea. Astăzi lupt, mâine lupt! Oricât de grea ar fi lupta, eu vreau cununa! Nu voi renunţa niciodată!