Revista bisericii "Emanuel"

De obicei cei mai în vârstă, care au trecut deja prin şcoala vieţii şi au acumulat experienţă de-a lungul anilor, nu au foarte mare încredere în tineri. Îi consideră pe tineri ca fiind neinteresaţi de lucrurile cu adevărat valoroase, imaturi şi incapabili să facă ceva care să strălucească. Eu vorbesc astăzi în numele tuturor tinerilor şi vreau să demontez un clişeu, vreau să vă demonstrez şi să vă arăt că tinerii chiar pot să facă ceva dacă îşi pun toată încrederea în Dumnezeu.

După cum probabil mulţi aţi auzit, am pus mână de la mână, idee cu idee şi am făcut o revistă a bisericii. Nu am dorit să ne încadrăm în tiparele obişnuite ale revistelor şi să vorbim despre generalităţi care la un moment dat nu mai interesează pe nimeni. Am ales să facem ceva diferit, de aceea am privit biserica asemenea unei familii. Considerăm că o familie îşi cunoaşte membrii; părinţii cunosc obiceiurile copiilor, iar copii ştiu devotamentul pe care îl arată mama faţă de tata şi iubirea pe care şi-o acordă reciproc. Noi suntem o familie, dar cât de bine ne cunoaştem? Ca să fim sinceri, nu ne cunoaştem aproape deloc. Îi mai ştim din vedere pe cei care slujesc în faţă, dar despre cei care stau mai în spate nu avem nici cea mai vagă idee. Îmi aduc aminte că am fost la un baby shower şi când cineva a spus că eu sunt fiica Sabinei majoritatea au ridicat sprâncenele nevenindu-le să creadă. O familie nu ridică din sprâncene când se vorbeşte despre membrii ei, o familie cunoaşte şi se bucură că ştie. 

Adevărul este că asta am încercat să facem prin intermediul revistei. Am intrat în casele dumneavoastră, am stat de vorbă, am depănat amintiri, am pierdut câte o lacrimă şi la sfârşit ne-am ales cu o poveste. O poveste despre voi care sunteţi membrii acestei familii, o poveste atât de înălţătoare încât mie mi-a tăiat respiraţia când am ascultat-o şi am recitit-o. Cei care veţi lua revista în casele dumneavoastră trebuie să vă asumaţi riscul de a vă mări familia, pentru că e imposibil să nu iubiţi oamenii despre care veţi citi. Vă veţi îndrăgosti de poveştile lor, iar apoi veţi avea curajul să mergeţi să-i îmbrăţişaţi şi să le spuneţi că vă bucuraţi că Dumnezeu i-a ajutat să depăşească atâtea obstacole. Iubind oamenii care fac parte din familia noastră, vom ajunge să-L iubim mai mult pe Dumnezeu.

Cei care am scris nu avem nici un merit, noi doar ne-am pus timpul şi resursele în slujba lui Dumnezeu. Toată slava şi cinstea îi este atribuită şi dedicată lui Dumnezeu, fără de care n-am fi putut face nimic. Am luptat mult pentru această lucrarea şi până în momentul de faţă obstacolele au tot dispărut din faţa noastră. Noi vrem doar ca lucrarea lui Dumnezeu să propăşească şi familia Lui să se cunoască mai bine, ca să-şi poată da seama că are motive pentru care să fie unită. Noi credem că unitatea şi dragostea profund dezinteresată vine în urma cunoaşterii omului alături de care trăieşti. 

Trebuie să vă spun că la un moment dat fiecare îşi va spune povestea, fiecare va apărea în revista bisericii şi va fi o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. Depinde de noi dacă vrem ca această revistă să reziste sau nu, dacă vrem să ne cunoaştem sau nu. Îmbrăcaţi-vă cu poveştile acestor oameni, ca la un moment dat să se îmbrace şi alţii cu ale voastre. Dumnezeu se bucură de fiecare dintre noi şi ne pune în situaţii diferite ca se le putem împărtăşi cu alţii. Ştiu că putem da dovadă de solidaritate şi dragoste unii faţă de alţii, de aceea vă mulţumesc.

Pentru cei care doriţi să achiziţionaţi revista vă rog frumos să mă contactaţi. :)