Eroul prezentului meu

Au trecut deja câteva zile de când tata şi-a serbat ziua de naştere, dar vreau totuşi să scriu ceva despre el. În ziua respectivă m-am gândit că pe la 25 de ani trebuie să mă căsătoresc ca tata să mă poată duce la altar imediat ce schimbă un nou prefix. E aşa de ciudat cum timpul parcă ne scapă printre degete, ne trezim după câţiva ani şi nu ştim ce lucruri am realizat în acest timp. Mai mult am dormit decât să facem ceva, poate am visat mult, dar ne-a fost prea greu să ne trezim ca să ne îndeplinim visele.

Îmi cunosc tatăl de 20 de ani, dar nu ştiu atât de bine ce vise avea când era tânăr şi dacă a reuşit să le realizeze pe fiecare dintre ele. Ştiu că dintodeauna i-au plăcut oamenii, de aceea şi-a dorit să devină psiholog.  Nu a devenit psiholog, dar ştiu că e cel mai bun ascultător. Lui îmi e cel mai drag să îmi deschid sufletul şi am curajul să-l las să-mi privească printre gratiile sentimentelor confuze. Faţă de el sunt atât de sinceră încât uneori se enervează şi îmi trage o privire care spune „a câtea oară trebuie să mai lămurim asta?”. Trebuie să recunosc că îmi place să vorbesc cu tata pentru că el mă înţelege, mă iubeşte şi nu mă judecă indiferent de ce aş fi făcut. E adevărat, mă mustră şi încearcă să-mi explice unde am greşit, dar nu mă judecă. El e omul care nu-mi judecă vorbele şi faptele, dar niciodată nu m-a lăsat să plec până nu mi-a arătat unde am greşit.

Într-o vreme scria poezii. Am găsit o poezie ascunsă între coperţile unei cărţi şi am rămas plăcut impresionată. Atunci mi-am dat seama că poate am moştenit de la el un mic procent din talentul scrisului şi această artă a mânuirii condeiului. Îi place să cânte şi toţi oamenii din satul în care a crescut ştiu că el cântă. E absolut palpitant şi revigorant să „mă duelez” cu tata. Când îşi foloseşte vocea de bass şi se întâmplă să falsăm amândoi izbucnim în hohote de râs. 

Nu seamăn în totalitate cu tata, dar îmi place să cred că în unele lucruri el e geamănul meu. Îmi place când unii îmi spun că seamăn cu tata, mă simt parcă mai importantă decât de obicei. E un sentiment pe care îl experimentezi rar, dar şi când se întâmplă e atât de intens încât e imposibil să nu te bucuri. Pe tata nu l-aş schimba, nu l-aş face cadou şi nu m-aş despărţi niciodată de el. Dacă aş putea i-aş cumpăra nişte ani ca să trăiască veşnic, i-aş dărui puţină fericire şi i-aş face o casă pe un vârf de deal aşa cum îşi doreşte de mult timp. Pentru tata m-aş da pe mine şi sunt sigură că şi el ar face la fel.

La mulţi ani, tati! Abia aştept ca peste câţiva ani, în timp ce mergem spre biserică să cântăm şi apoi cu zâmbetul pe buze să mă duci de braţ până la altar ca să mă încredinţezi celui care ştii că va avea grijă de mine. Sunt eu plecată mult timp, dar inima mi-e tot acasă lângă tine. Mulţumesc că eşti singurul tată excepţional din lume! ♥