Comunismul - o definiţie a românilor?

Când tinerii încep să vorbească despre comunism, nu se gândesc atât de mult la restricţiile pe care acest regim le presupunea, ci la imaginea celui care era dictator. Tânăra generaţie face o asocierea simplă a comunismului cu Ceauşescu. Tinerii nu judecă recesiunea, cenzura care îşi exercita puterea în aproape toate domeniile – mai ales în presă ori crearea "lagărelor" pentru copii fără părinţi sau copii cu handicap. Cei din generaţia actuală nu judecă faptele lui Ceauşescu, ci îl judecă pe el ca persoană, chiar dacă unii dintre ei nici nu ştiu cum arată sau care au fost faptele lui îngrozitoare.

Rândurile celor care n-au trecut prin perioada comunismului au doar o privire de ansamblu asupra momentului respectiv. Cele mai multe date le-au citit în manualele de istorie sau le-au aflat de la părinţi, în timp ce stăteau duminica, la masă. În funcţie de felul în care părinţii sau cei apropiaţi le-au prezentat evenimentele din perioada comunistă, tinerii interpretează, se transpun în trecut şi aruncă invective asupra conducerii.

Nu pot să spun dacă epoca comunistă a fost un lucru bun sau rău pentru România, fiindcă binele şi răul sunt relative, iar la un moment dat aş deveni subiectivă. Pot spune că a reuşit să facă ceva ce rezistă şi astăzi, dar a dărâmat atât de multe, încât unele suflete se află încă sub resturile prăbuşirilor. Pe atunci, fiecare familie proaspăt închegată primea un apartament şi fiecărui cetăţean i se asigura un loc de muncă. Renumitul canal Dunăre-Marea Neagră e funcţional şi în zilele noastre, scurtând drumul spre portul Constanţa cu aproape 400 de km. Construcţia megalomanică Casa Poporului stă încă în picioare şi este unul dintre cele mai atractive puncte turistice ale României. Din nefericire, toate lucrurile frumoase menţionate mai sus s-au făcut prin raţionalizarea alimentelor, a energiei electrice şi termice, iar aceasta a avut repercursiuni directe asupra populaţiei. Fiecare cărămidă pusă şi fiecare idee se clădea pe capetele oamenilor şi le frângea toate visele. Oamenii deveneau stâlpi ai clădirilor, indiferent dacă voiau sau nu.

Da, comunismul a avut şi lucruri bune, pentru că, cel puţin reuşea să-şi ţină populaţia sub control, chiar dacă o făcea prin forţă şi frică. Astăzi nu mai avem nicio restricţie, pentru că majortitatea acţionează conform expresiei „legiile au fost făcute ca să fie încălcate”. Astăzi suntem atât de liberi încât comunismul a ajuns să fie înlocuit de libertate. Suntem robi ai libertăţii şi în fiecare zi ne plictisim. Plictiseala nu e altceva decât un reproş la adresa lui Dumnezeu, cum că ţi-ar fi dat prea mult timp şi nu ştii ce să faci cu el. Libertatea aceasta ne-a făcut să ne pierdem valorile morale, să fim lipsiţi de etică şi să ne punem propria persoană mai presus de toate. Am devenit egocentrişti, nepăsători şi fără pic de milă. Regimul comunist şi-a pus clădirile pe umerii oamenilor, însă noi reuşim să ne realizăm idealul pentru că ne înălţăm mai presus de ceilalţi stând pe capetele lor.

În trecut, comunismul era o formă de organizare politică, dar în zilele noastre comunismul e sufletul nostru. Devenim inumani, pentru că păstrăm influenţele comuniste în inimi, fără să ne pese cât de departe am merge pentru a ne satisface o nevoie capricioasă. Nu suntem o definiţie a comunismului, ci suntem comunismul în sine.

Românul nu a devenit comunist, pentru că a trecut printr-o perioadă istorică sumbră. Românul are sufletul comunist, pentru că a uitat ce-nseamnă să fie OM între oameni.