Naşterea - dezrădăcinare de lume

Fiecare persoană are ceva de spus când vine vorba de Crăciun. Toţi trimit câte o urare şi încep să telefoneze în dreapta şi în stânga ca să arate cât de sufletişti sunt. Ne deschidem inimile atunci când lumea se-mbracă-n alai sărbătoresc, când mesele tuturor gem de greutatea bucatelor şi trupurile noastre cunosc îmbrăţişarea unor haine noi. Oare numai de Crăciun trebuie să ne deschidem inimile şi să dărâmăm porţile caselor noastre ca să intre musafirii? Oare despre asta este vorba în această noapte sfântă?

Vă rog, acum faceţi linişte în inimile voastre! Renunţaţi să vă mai gândiţi la friptura care trebuie încălzită înainte să apară colindătorii, la paharele de unică folosinţă pe care probabil aţi uitat să le cumpăraţi sau la bombonelele din care se vor înfrupta cu mare drag piticii. Opriţi-vă o clipă şi respiraţi uşor pe pista bătătorită a vieţii, maratonul acesta care vă pustieşte are nevoie de odihnă. Aici, acum, staţi pe loc şi lăsaţi parfumul de Cer să vă inunde sufletul. Eliberaţi-vă de tot ce încă e lumesc în voi, scuturaţi-vă trupurile de greutatea oboselii ce vrea să vă încorseteze.

Acum că v-aţi dezlegat de lanţurile dureroase ale lumii, zâmbiţi şi confecţionaţi din inimile voastre o iesle micuţă, iar eu vă voi aduce vestea bună că Pruncul Cerului vrea să se nască acolo. Ochii voştri plini de lacrimi vor fi aurul, smirna şi tămâia. Gurile voastre vor fi îngeri ce trâmbiţează slava în Cer şi pe pământ. Picioarele voastre vor alerga asemenea păstorilor ce-au vrut cu orice preţ să-L afle. Minţile voastre vor fi steaua ce-a condus întreaga omenire înspre Betleem. Astăzi voi sunteţi Betleem, iesle şi paie, magi, păstori, dar şi o stea. Astăzi sunteţi gazdă pentru Împăratul Veşniciilor. 

   Oare ieslea mea e pregătită să-l primească astăzi pe Emanuel? Dar oare-a ta cum e?