Am venit să-ţi ucid visul!

- Nu cred că scrisul e pentru tine! E momentul să te gândeşti cum să-ţi întemeiezi o familie şi cum trebuie să fie o mamă adevărată.

- Îmi cer scuze, dar nu cred că eşti în măsură să-mi spui ce e şi ce nu e pentru mine. Ai citit ceva din ce am scris, dacă tot îţi dai cu părerea despre ce ar trebui să fac în viitor?

- Nu citesc nimic din ce scrii. Doar titlul şi probabil primele două fraze. Mie îmi place să fiu scurt şi la obiect, nu sunt adeptul vorbăriei.

-Sunt de-a dreptul uimită! Iartă-mă că-ţi spun, dar vârsta ta biologică ar fi trebuit să ascundă mai multă maturitate. Nu poţi judeca ceva dacă nu cunoşti. Eşti prima persoană care se pune în faţa talantului pe care l-am primit. Ai impresia că te poţi lupta cu Dumnezeu, doar pentru că tu ai o părere diferită?

- Nu, nu! Altceva trebuie să fie pe primul loc.

- Dumnezeu e pe primul loc, apoi vine munca cu darurile pe care mi le-a oferit Cerul, şcoala, cariera, întemeierea de familie. Cred că aceasta e ordinea potrivită pentru viaţa mea. Nu îmi poţi cere să mă opresc din muncă, să nu mai fiu un lucrător când secerişul e atât de mare. Visele mele se înalţă mai sus de cât poţi tu vedea, rugăciunile mele zboară mai departe de tavan şi inima mea e mai dăruită decât poate un om să simtă.

- .... (tăcere)

- Ai crezut că mă vei ucide prin vorbele tale? Nu ai reuşit! M-ai determinat să lupt mai aprig pe pământ, pentru oamenii ca tine care nu cred în binecuvântările lui Dumnezeu. Îţi promit că de astăzi voi scrie mai mult, mai frumos,cu mai mult suflet şi cel mai important cu mai multă aromă Cer. Chiar dacă nimeni nu va citi ştiu că Cerul se bucură de mine, lucru primordial în credinţa mea. Cuvintele tale m-au învăţat să devin un soldat.

                                 Nu lăsa pe nimeni să-ţi distrugă visele care au fost scrise de Cer!