Azi recunosc!Recunosc că nu m-am gândit la suferinţă şi la necazul care bântuie pământul. Nu m-am gândit până nu au început să mă doară articulaţiile. Atunci un gând mi-a săgetat mintea. M-am întrebat de ce îmi vine să mă plâng pentru nişte nesuferite de articulaţii când alţii nu au mâini pe care să le mişte.
Recunosc că am uitat de picioare şi mi-am amintit de ele atunci când am văzut un copil împiedicându-se şi julindu-şi genunchii. A început să plângă isteric şi să urle ca din gură de şarpe de îmi venea să-i spun "Opreşte-te, nu mai dramatiza. Acolo undeva sunt oameni care mângâie roţile scaunului şi nu picioarele."
Am văzut persoane încruntate care-şi pironeau privirea în betonul rece şi înaintau încordaţi. Aşa, ţineţi-vă privirile pe betoane şi trăiţi între patru pereţi (recunosc că am fost şi eu pe acolo). Atunci am remarcat că există oameni care au ochii orbi şi totuşi îi ridică spre cer şi întind mâna spre albastrul pătat de nori.
Recunosc că mi-am acoperit urechile ca să nu mai aud reproşuri şi sfaturi care mă deranjau. Mi-am pus filtre atât de fine încât nici praful nu mai intră. Dar, Doamne, de ce sunt făţarnică şi egoistă? De ce nu pot să cred că Tu-mi vorbeşti prin tot? Îmi permit luxul "de a fi cineva" care aude, când alţii percep muzica prin imagini. Alţii nu ştiu ce-nseamnă să auzi un "Te iubesc" sau un "mulţumesc că exişti".
O prietenă şi-a pus extensii deoarece îşi dorea părul lung. Aruncăm banii pe păr de "capră" ca să-l purtăm noi. Uităm să ne amintim că la secţia oncologie chelia e la ea acasă. Acolo ficatul e făcut ferfeniţă, sângele se luptă cu particule infime de boală. Acolo frumuseţea-i dureroasă.
Dragii mei, azi am recunoscut că nu ştiu să apreciez ceea ce am şi că nu ştiu să preţuiesc ceea ce nu-i al meu. Îmi iubesc trupul, deşi nu-mi aparţine. Recunosc că nu m-am gandit că altora s-ar putea să le meargă mai rău ca mie. Durerea mea era cea mai mare, incomparabilă pe lângă a celorlalţi.
De azi mi-am luat inima la plimbare şi colindăm să alinăm durerile altora şi nu pe cele personale.
Ne însoţeşti sau te complaci în aşa zisa stare de "neputinţă"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!