Ţi-am apucat mâna şi ţi-am strans-o tare, aceasta era ca un peşte inert care-şi pierduse suflul.
Ţi-am atins faţa, dar mâna mi s-a lipit de ceva rece, păreai un cadavru.
Mi-am aşezat capul pe pieptul tău, dar pulsaţiile inimi se auzeau prea slab. Nu-mi puteam da seama daca e ticăitul ceasului meu sau inima ta.
Ţi-am sărutat o părticică din buză. Nu m-ai refuzat, dar nici nu m-ai primit. Erai pasiv, iar gura-ţi era ceară rece.
Te-am îmbrăţişat, dar ochii-ţi erau goi şi lipsiţi de strălucire. Braţele drepte care nu schiţau nicio dorinţă, păreau că vor să mă alunge.
Am mai stat o clipă şi te-am privit cu jind, dar am simţit cum cascade sărate îmi stropesc mâinile, ochii, faţa. Îmi spuneam în sinea mea: "ah, începe să plouă. ploaia îl va dezmorţi".
N-a trecut mult şi am realizat că nu erai, nu eşti şi nici n-ai fost. Erai doar o iluzie. Am ajuns să mă sărut cu o poză şi să mă îmbrăţişez cu-n gând. Am tresărit rapid şi m-am trezit plângând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!