Crâncena luptă dintre generaţii

Ne-am trezit în secolul XXI care nu are limite, care nu are zăgazuri ci doar orizonturi largi şi oportunităţi maxime. Ne-am scos capetele la vedere într-o societate dominată de familii destrămate şi inimi frânte. Ne-am născut pe un pământ sterp, pe meleaguri fără verdeaţă, fără oameni care să-ntindă mâini, fără fiinţe care să mângâie, fără Dumnezeu care să fie acceptat.

Societatea actuală se confruntă cu o problemă delicată şi totodată acută: relaţia dintre părinte şi copil. Am ajuns să nu-i mai recunoaştem pe cei ce poarta numele de părinţii. Aceştia ajung să fie confundaţi cu copii pentru că nu mai au niciun cuvânt de spus. Părinţii noştri au ajuns să primească şi să îndeplinească ordine doar pentru a nu-şi întrista odraslele.

A cui e vina? A părinţilor sau a copiilor? Nu sunt în măsură să învinovăţesc pe nimeni, dar cred că vina aparţine ambelor tabere.

Părinţii s-au schimbat. Au devenit mai ursuzi, au încetat să-şi mai îmbrăţişeze fii, dar cel mai grav au uitat să mai înalţe altare în casele lor. Au dat la o parte părtăşia pentru a-şi satisface diferite pofte în timpul lor liber. Nu mai cântă, nu se mai roagă, nu mai citesc din Cuvânt şi-apoi se plâng că dragii lor sunt nişte rătăciţi.

Părinţi dragi, treziţi-vă şi adunaţi-vă copiii. Cum? Ridicaţi mâinele către Cer, aşezaţi picioarele în pământ şi scăldaţi ochii în lacrimi. Numai aşa veţi reuşi să îi aduceţi mai aproape de inimile voastre, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de veşnicie. Se merită efortul, sunteţi conştienţi că nu e zadarnic.

Copiii s-au schimbat deasemenea. S-au emancipat, au devenit copii fidele ale starurilor TV, şi-au pierdut din inocenţă şi nu-şi mai găsesc propria identitate între miile de măşti pe care şi le-au confecţionat. Au încetat să mai fie transparenţi în faţa părinţilor, crezând că e mai uşor să-i mărturiseşti o greşeală unui prieten. Nu s-a dovedit a fi aşa şi din nefericire au sfârşit prin a fi ridiculizaţi. Părintele adevărat şi iubitor, nu şi-ar ridiculiza copilul nici în glumă pentru că ştie că asta l-ar demoraliza şi i-ar încetini paşii spre reuşită.

Tinerii îşi tratează părinţii ca pe nişte nimicuri. Dacă i-au adus pe lume şi i-au crescut, cred că li se cuvine tot. Au impresia că fiecare bănuţ trebuie împărţit cu ei. În caz că nu se întâmplă aşa se-apucă de furat de prin poşeta mamei şi din portofelul tatălui. Oh, copil drag, de-ţi furi părinţii te furi pe tine. De-ncerci să îi răneşti pe ei şi tu vei ajunge rănit. De astăzi poţi să schimbi ceva la tine şi la părinţii tăi.

De azi vei începe să spui mulţumesc pentru farfuria de supă pusă pe masă, vei răspunde cu ascultare regulilor pe care părinţii le impun. De azi vei fi aşa cum îţi doreşti să fie copii tăi, vei respecta aşa cum îţi doreşti să fii respectat şi vei iubi aşa cum numai tu ştii să visezi la iubire.

Părinţii nu se nasc părinţi, dar şcoala vieţii e atât de dură încât îi şlefuieşte până rămân imaculaţi. Părinţii noştri sunt diamante rare, care trebuie păstrate cu multă grijă.

Copiii se nasc copii, dar sfârşesc prin a fi părinţi. Mamă şi tată, învaţă-ţi pruncul să iubească, să slujeasă şi să dăruiască. Învaţă-ţi copilul să înveţe de la tine, aşa cum tu ai învăţat de la Dumnezeu.