Exagerat de normali,deci punem totul cu susul în jos

Suntem atât de ciudaţi uneori încât aşteptăm să ne înţeleagă alţii, fiindcă noi nu reuşim să o facem. Ajungem să simţim fluturaşi la vederea unei persoane şi automat considerăm că suntem cei mai îndrăgostiţi oameni. Încercăm să ne deschidem inimile şi să oferim din preaplinul pe care îl ascundem, dar ne trezim că suntem singuri. Cel căruia voiam să-i dăruim din sentimentele noastre ne-a întors nepăsător spatele. Stăm cu inima în mână şi implorăm din priviri ca cineva să se oprească şi să o strângă tare la pieptul lui. Nu după mult timp un oarecare îşi face timp să stea pe loc şi un zâmbet mijeşte peste tine.După câteva secunde priveşti mai atent şi îţi dai seama că nu e nimeni alta decât - mama. În regulă, accepţi îmbrăţişarea, dar nu eşti nici pe departe satisfăcut. Încă îl aştepţi pe el sau pe ea? Te înţeleg, e uman să vrem ceea ce nu putem avea, să adorăm ceea ce e departe şi ne respinge sau să ne închinăm cu toată dăruirea unei persoane ce deja aparţine altcuiva.

În altă situaţie, marea iubire este trimisă cu avânt către cel ce aşteaptă la polul opus. Se aplaudă şi se serbează cu fericire, apariţia reciprocităţii. Involuntar sau dimpotrivă cu cea mai bună ştiinţă, persoana respectivă face o greşeală ce pare de neiertat în primă instanţă. Te răneşte atât de tare încât îţi vine să-ţi smulgi inima din piept şi s-o pui la îngheţat ca să nu mai simţi focul durerii. Felul nepotrivit în care a acţionat acea persoană te doboară şi totuşi încerci să te agheţi de ea cu toate mâinile şi picioarele. Ne-am obişnuit să ne hrănim cu durere şi când trebuie să renunţăm la ea ni se pare mult prea dificil. Bem din ea ca dintr-o apă dulce şi plini de viteză ne plecăm capetele în faţa ei. Mărturisim fără ruşine că le-am face tronuri celor ce ne frâng inimile şi le-am înălţa statui că ne-au dat ocazia să avem o poveste de viaţă dramatică. Fiecare la rândul nostru am rănit pe cei ce ne-au iubit şi i-am iubit pe cei ce ne-au rănit.

De ce-i aşa? Pentru că în natura noastră stă semnul inegalităţii ce ne roade, a diferenţelor ce ne doboară. Pentru că nemulţumirea îşi face palat din inimile noastre şi de fiecare dată vom tânjii după ceea ce nu vom putea obţine. Pentru că zilnic ne vom spăla rănile şi vom aştepta ca altele să fie făcute. Pentru că-i vom respinge pe cei ce ne jură iubire şi-i vom ridica în slăvi pe cei ce ne calcă mândria cu fiecare pas mai crâncen. Pentru că...