Alungaţi-mă, voi accepta cu demnitate!

Dacă nu scriu mă întrebaţi de ce. Mă acuzaţi că îmi îngrop darul şi trec nepăsătoare pe lângă voi.
Dacă îmi puneţi o întrebare şi nu vă răspund, consideraţi că sunt făţarnică.
Dacă scriu îmi daţi bobârnace şi-mi spuneţi să încetez fiindcă ale mele cuvinte merg prea adânc.
Dacă scriu despre durere, rapid mă catalogaţi ca fiind suferindă.
Dacă scriu despre tristeţe mă acuzaţi că nu ştiu ce-nseamnă bucuria.
Dacă scriu de boală vă şuieră prin urechi sunetul oaselor frânte şi de scriu despre viaţă aţi fi vrut să vedeţi ce gândesc despre moarte.
Dacă aştern cuvinte despre infidelitate şi lipsă de respect, întoarceţi spatele şi vă acoperiţi ochii ca să nu vă-nţepe prea tare veridicul.
Ridic steaguri cu vorbe ce urlă despre violenţă şi păcate putrezite, voi îmi trimiteţi bolovani care să-mi doboare mâinile.
Îmi torn din mine silabe ce poartă Cerul în braţe şi voi îmi aduceţi norii înainte ca să-mi întunece credinţele.

Oameni buni, recunoaşteţi. Vă doare realitatea, nu? Ştiu că vă macină fiindcă nu sunt cu nimic mai specială decât voi. Dacă vouă vi se frânge inima când citiţi şi aţi vrea să ştergeţi cuvintele cu o vopsea eternă, mie mi se tocesc ochii de la atâtea lacrimi pe care le vărs când scriu. Dacă vouă vi se sfâşie sufletul de la atâta cruzime, mie mi se topeşte viaţa când inima mea se luptă să bată în ritmul tuturor. Încerc să vă adun pe toţi în mine şi fiecare veniţi cu groază, arme grele, replici tăioase, braţe obosite şi inimi înjumătăţite.

Dragii mei, nu scriu lucruri dramatice pentru că viaţa mea ar fi o dezordine dureroasă. Da, recunosc  că am avut şi eu înfrângeri care poate m-au dărâmat, dar scriu despre lucruri triste pentru că aceasta-i realitatea. E realitatea mea amestecată cu realitatea voastră şi toată această realitate nu-mi permite să vă arăt minciuni. Poate ne suflă viaţa puţin câte puţin, dar trebuie să fim atât de puternici şi s-o acceptăm cu fruntea sus. Aici înveţi cum să îmbrăţişezi realitatea.

Realitatea de lângă mine e crudă, dar mereu îmi vei zări un  zâmbet când intru pe uşă sau când ochii-mi scaldă pietrele de pe fundul râului. Am învăţat să-mi împletesc buchete de zâmbet şi bucăţele de Cer prin realitate. Tu cum suporţi greutatea ei?