To my future love ...

Nu stiu cum as putea incepe aceasta scrisoare...

Cu formula standard , draga ? Sau simplu, salut ? Nu am reusit sa decid cum suna mai bine ...

Am incercat sa pun totul pe hartie, asa cum imi erau gandurile , asa incat sa nu crezi ca as vrea sa te impresionez.

Nu iti cunosc numele, dar intr-o zi  sper ca ne vom intalni pe strada si nu vom mai fi singuri...

Uneori stateam , privind stelele si ma gandeam sau mai degraba imi imaginam cum va fi acel moment , cum se va desfasura. Te vei uita in spate si ma vei privii descoperind  intelesul ,,dragostei la prima vedere??"

Sau iti va lua una , doua nopti pana sa-ti dai seama ?

Vom sta sub cerul instelat ,descoperind misterele , punand  intrebari retorice ce au elucidat mistere dealungul anilor.

Sau va fi povestea rasetelor noastre ce plutesc in aer, 

sonoritatea lor ce ne ajuta sa luam directia cea buna , in acel moment ?

Ochii nostrii se vor intalni , actiunea fiind asemeni celei dintr-un film celebru,

ne vom zambi reciproc si tu ma vei scoate in oras la o ceasca de cafea, neincadrandu-ne in limitele normalului.

Privesc la aceasta scrisoarea , lacrimile imi curg pe obraz in timp ce imi odihnesc  capul pe perna incercand sa dorm. 

Incet…incet scrisoarea aluneca din mainile mele, se prabuseste la pamant . Vantul are alte planuri..., fura scrisoarea , o inalta in noapte spre luna, calatoreste prin lume si in zborul sau magic ajunge in mod inevitabil in mainile tale.

Ce face Dumnezeu?

Când cerul e plin de nori , gândeşte-te că Dumnezeu pictează.

Când ploile abundă , imaginează-ţi că Dumnezeu plânge.

Când afară tună , inchipuie-ţi că Dumnezeu cântă.

Când afară fulgeră , consideră că faţa lui Dumnezeu străluceşte de lumina bucuriei.

Când curcubeul  îşi arată culorile, Dumnezeu priveşte spre el ca să te poată  vedea pe tine.

Hrană vitală

Aseară mâncam fursecuri de diferite forme , acestea oscilând între forme geometrice ca pătrat , dreptunghi şi cerc sau forme ce reliefau organele vitale , în special inima.
Pe moment nu am realizat că fursecurile au diferite forme , ci doar după ce-am nimerit unul in formă de inimă. Atunci ca şi o săgeată trasă spre ţintă , şi-a început călătoria un gând ce m-a frământat...până în momentul de faţă. Am reflectat asupra faptului că mulţi dintre noi , se hrănesc cu inimi. Cum? De exemplu , atunci când eşti indrăgostit mănânci tot ceea ce ţi se oferă : gesturi , zâmbete , cuvinte. Dar cea mai consistentă hrană pe care ţi-o oferă e însăşi inima ei/lui. Te hrăneşti cu ceea ce inima ei/lui adăposteşte , cu dragostea , trăirile şi sentimentele care răbufnesc atunci când e-n prezenţa ta. Alteori , trecem prin dramele ce ni le rezervă viaţa şi-atunci ne hrănim tot cu inimi , cu inima celor ce sunt mereu alături de noi ...cu inima lor plină de compasiune , dăruire si de cele mai multe ori sacrificiu.
Cel mai frecvent mod de a ne hrănii cu inimile celorlalţi e doar pentru a ne înghiţi singurătatea , pentru a evita responsabilitatea , pentru a fugi de asumarea riscului. Când inima noastră e frântă şi o parte din ea lipseşte , incepem să muşcăm din inimile celorlaţi crezând că astfel inima noastră va avea aceeaşi formă ca la inceput , aceeaşi textură şi va adăposti exact aceleaşi lucruri. Cât de greşită e percepţia noastră , dureros de greşita. Când crezi că ai o nevoie sfaşietoare de o inima pe care s-o devorezi , gandeşte-te că undeva , se-ascunde o inimă ce plânge mai amarnic , ce-ndură chinuri mai grozave decât ale tale. Din momentul în care vei ajunge la această performanţă , inima ta va intra in procesul de regenerare si restaurare.

Dorinţă neîmplinită

 M-am trezit astăzi cu o dorinţă mult prea arzătoare de a te îmbrăţişa. M-am trezit , dar mi-am dat seama că nu ai fost , nu eşti şi nu vei fi prea curând aici. Mi-am dat seama că dorinţa mea e irealizabilă , visul meu spulberat , iar speranţa mea de-a dreptul năruită.  
 Şi ... pentru că sunt eu , am analizat problema din toate punctele de vedere .. am privit din fiecare unghi şi am gândit astfel : " Dacă câteva ţări , dacă mai multe ape , dacă lanţuri muntoase şi mii de kilometri ne despart ... dacă mâinile par a fi prea scurte pentru a înfrunta distanţa , dacă picioarele sunt fără vlagă şi n-au puterea de-a-şi face curaj să străbată atâta drum , dacă ochii par neputincioşi în a scruta zarea pentru-a te îmbrăţişa măcar o clipa... ce rămâne de făcut? Am realizat că totuşi pot , chiar pot să te îmbrăţişez. Cum? Îmbrăţişez cu inima , îmbrăţişez cu dragostea ce se-adăposteşte sub porţile ei ... nu prea bine ferecate , în ultima vreme. Îmi place să te-mbrăţişez şi în felul acesta , dar cel mai mult îmi place să-mi îmbrăţişez inima , pentru că pare a fi mai verosimil. De ce mi-aş îmbrăţişa inima? Aş face asta pentru că acolo eşti tu , acolo ţi se odihneşte zâmbetul , acolo pleoapele iau o pauză pentru a simţii dulceaţa odihnei, acolo mâinile tale emană frumuseţe când parcă printr-o neatenţie voită palmele noastre se sărută . Cum sa n-o îmbrăţişez ...ştiind că atunci când o voi face te voi îmbrăţişa pe tine?