Numai ceea ce oferim este cu adevărat al nostru!

Se trezise obosit, dar ochii lui erau plini de raze, raze de soare iubitor. Mâinile lui nu-şi găseau astâmpăr, căuta să le folosească fără oprire. Natura şi plămânii lui respirau împreună iubire. Buzele lui aduceau parfum de îndrăgosteală. Picioarele lui alergau spre răsăritul inimii, căutând să-şi întâlnească iubita.

     Într-un final s-au întâlnit.

Când l-a văzut... inima i-a galopat, respiraţia i s-a oprit şi l-a ţintuit cu privirea. Era aşa de drăgălaş! I-a sărit în braţe şi l-a îmbrăţişat cu tot, la îmbrăţişat cu ce era ea. El a zâmbit plin de optimism şi speranţă, iar ea i-a sărutat un zâmbet. A avut curajul să-i povestească temerile care-i sfâşiau nopţile, a avut încredere că o va linişti şi-o va face să se topească în braţele lui.

El i-a oferit tot ce avea. Ochii erau topiţi după frumuseţea ei, gura era dornică să-i cânte zi şi noapte, urechile ar fi ascultat-o şi când nu vorbea, mâinile o împodobeau cu îmbrăţişări, picioarele alergau încotro mergea ea. Dar cel mai mult i-a încredinţat inima care ascundea comoară pierdută în Eden - dragostea pură, inocentă şi eternă.

          Era o marionetă care şi-a dat tot lemnul şi-aşa s-a trezit om cu inimă de carne.