Sick of this!

"Dacă iubeşti pe cineva, dă-i drumul. Dacă se va întoarce va fi al tău pentru totdeauna, dacă nu, înseamnă că nu a fost niciodată al tău."

Deja m-am săturat de câte ori am văzut citatul ăsta, mi se pare învechit. Ce-i drept mă enervează pentru că ne facem să credem că omul pe care îl iubim nu e altceva decât o proprietate. Dacă tot vorbim de iubire, trebuie să ştim că în iubire nu deţinem nimic şi cel mai important nu deţinem persoana de lângă noi. Orice om care iubeşte e liber oricând să plece, să stea sau să se-ntoarcă în caz că a plecat şi nici unul dintre noi nu trebuie să-i dea drumul ca să-l facă conştient de asta. Poate dacă ar fi fost un căţeluş care e lăsat din lesă 10-15 minute pe zi atunci aş fi-nţeles. Îl laşi liber un timp, ca apoi să aibă unde să se întoarcă, în caz că vrea. Dacă nu vine, conform citatului, câinele acela n-a fost niciodată al tău.

Aşa că scutiţi-vă de suferinţă sau ce credeţi c-o fi aia şi lăsaţi oamenii să plece sau să stea fără să-i faceţi proprietatea voastră. Marea filozofie e că în iubire trebuie să te simţi liber, iubirea în sine îţi oferă libertatea, nu persoana cu care schimbi câteva sentimente. Şi mai presus de toate, oamenii nu sunt niciodată ai noştri, ci doar se află în inima noastră. Fiecare e al lui şi nici unul nu e proprietatea celuilalt, cel puţin la nivel de suflet nimeni nu ne poate fura asta.

Lăsaţi oamenii să fie oameni şi vedeţi-vă de bunurile voastre materiale care pot fi numite proprietăţi. Omul nu e o proprietate!

Încă ne plimbăm prin mocirlă?

Te trezeşti în fiecare dimineaţă şi simţi un gol în piept. Un gol care cu timpul a început să devină dureros. Nu înţelegi de ce e acolo, de ce a început să doară, dar ştii că ceva îţi lipseşte. Eşti sigur că prietenii tăi nu ar înţelege dacă le-ai spune ceea ce simţi, de aceea ţii totul pentru tine şi dai o luptă de unul singur.

Ca urletul golului să nu mai fie atât de profund încerci să-l acoperi cu tot felul de gunoaie. Îţi îndeşi în urechi căştile în care bubuie muzica rock sau poate doar stai şi-l asculţi pe unul şi altul cum bârfeşte. Aşezi păturile de invidie şi ură, apoi ca desert mai aduci puţin egoism şi orgoliu. Dacă ai bani te lăfăieşti şi nu-ţi mai pasă de alţii, iar dacă eşti sărac lipit pământului te plângi în stânga şi în dreapta că poate i se face cuiva milă de tine. Eşti înconjurat de oameni, dar ai vrea câteodată să dispară toţi. Dacă nu ai prieteni ai găsit motivul perfect ca să fii nemulţumit şi să arăţi cu degetul spre altul care are lucrul după care tu tânjeşti. Începi de dimineaţă să tragi la măsea ca pe la prânz să fii beat turtă, iar plămânii tăi sunt făcuţi ferfeniţă din cauza tutunului. Spui că eşti o persoană independentă, când de fapt tu eşti condus de vicii.

Indiferent în ce categorie ne-am încadra, am găsit soluţii foarte bune ca să ne ascundem golul. Am pus atâtea gunoaie în golul acela încât a intrat în stare de putrefacţie. Nu vi se pare că miroase a mortăciune în jurul nostru?  Ba da, şi miroase de la noi,  suntem cadavre care ne târâm prin viaţă cu sufletul plin de gunoi.

Omule bun, opreşte-te! Opreşte-te astăzi din nebunia ta! Curăţă noroiul cu care ţi-ai umplut golul, reîmprospăteză-ţi inima şi sufletul. Ţi se pare imposibil, ţi-e prea greu? Ştiu, şi mie mi-a fost, dar sunt aici să-ţi aduc vestea bună, cea mai bună veste pe care o vei auzi vreodată. Cel mai bun prieten al meu se numeşte Isus şi mi-a spus că astăzi o să-ţi spună pe nume, va bate la uşa ta şi te va ruga blând să-l inviţi în casă. Dacă-l vei lăsa să intre promite să cureţe tot gunoiul, să scoată tot mirosul îngrozitor şi să te transforme într-un om nou. El va face totul în locul tău şi tu poţi doar să-l priveşti. Totuşi, îţi cere un singur lucru. Îţi cere să-L iubeşti. Nu-şi doreşte mai nimic de la tine, dar El se angajează să îţi ofere totul.

Suflete, ceasul mânturii tale începe să bată mai repede! Isus stă încă la uşă sau l-ai lăsat deja să intre în casă?