Câştigă doar cel care luptă!

Se spune că dacă îţi doreşti ceva din toată inima atunci întregul univers complotează pentru tine. Îmi imaginez cum animalele încep să facă pe poliţiştii urmărindu-mă să vadă de ce am nevoie. Imediat după ele vin florile şi copacii crezând că parfumul şi statura impunătoare o să fie de folos. Poate se adună şi câţiva oameni, cei care au promis că o să-mi fie alături şi acum s-a ivit ocazia să-şi arate solidaritatea. Uite aşa se face o horă de zile mare în care joacă toţi şi doar eu stau pe margine. Stau cu mâinile în sân şi mă cred buricul pământului pentru că altcineva face munca în locul meu.

Într-adevăr e foarte simplu şi comod să îi laşi pe alţii să facă munca ta, să lupte să-ţi îndeplinească visurile şi să fie interesaţi să-ţi satisfacă aşteptările. Mulţi au ales să se complacă în această stare de aceea vedem multe "cadavre" umblând libere pe stradă. Din cauza aceasta dorinţele devin din ce în ce mai mari şi dezamăgirea creşte de la o zi la alta fiindcă nu se împlinesc visurile. Încetul cu încetul oamenii au uitat cum se face când eşti om şi şi-au încredinţat visurile unei cutii pe care o numesc univers.

Ce-i drept cred că am avut şi eu cândva impresia că universul "complotează" pentru mine. A fost atunci când mergeam de la şcoală spre casă şi îmi era foarte poftă de ciocolată. Pisicile pe care le vedeam aveau faţa de ciocolată, frunzele copaciilor erau tot o bomboană şi-o ciocolată. Chiar şi tomberonul din spatele blocului a început să urle şi să-mi spună "Aşa-i că-mi stă bine cu hainele de la Milka?". De fapt nu a complotat pentru mine, ci din contră, împotriva mea.

Din cauză că eu nu am nici măcar o părticică de univers care să îmi aducă ce-mi doresc atunci când puşc din degete trebuie să lupt. În felul acesta am învăţat că prin luptă poţi obţine ceea ce-ţi doreşti. Dacă îţi pasă îndeajuns de mult de ceva o să te duci pe front şi vei sta în prima linie. Vei fi acolo cu arma în mână, gata să ataci când duşmanul vine, va trebuie să primeşti loviturile altora şi la un moment dat îţi va veni să renunţi. Totuşi, nu vei da înapoi fiindcă-ţi pasă şi vrei să câştigi. Când totul e împotriva ta eşti cu mult mai motivat, mai motivat să lupţi şi să demonstrezi universului că poţi ieşi învingător.

Astăzi mi s-a spus că trebuie să mă duc la luptă. De data aceasta nu mi s-au dat arme pentru că aş fi pierdut încă de la început dacă le foloseam. Sunt cu mâinile goale şi în luptă mă am doar pe mine ca sprijin. Bine, bine, recunosc şi poate un firicel de iubire de care dacă mă agăţ prea tare s-ar putea să se rupă. Astăzi a început cea mai grea luptă de până acum, luptă pe care nu ştiu dacă o voi putea duce până la capăt. Îmi presez inima, îi impun să creadă, să dea din coate ca să demonstreze că poate, că iubeşte, că trăieşte pentru iubire. Ei bine, lupt cu inima pentru ceea ce iubesc cel mai mult, pentru cel pe care alţii se străduie să-l smulgă de lângă mine. Universul nu luptă pentru mine, el luptă împotriva mea!

Tu lupţi pentru ceva astăzi sau încă aştepţi ca universul să-ţi aducă cutia cu visul împlinit la uşă?

Interviu cu fotograful Steve - "E nevoie să fii original tot timpul"

Ştefan Palfi este cunoscut de cei mai mulţi sub pseudonimul Steve, acesta fiind unul din tinerele talente fotografice ale Bistriţei. Şi-a făcut loc prin forţe proprii pe piaţa bistriţeană şi nu numai. Vestea despre el s-a transmis de la unul la altul, astfel a reuşit să-şi clădească un nume şi să-şi găsească clienţi fideli.

Drumul spre reuşită nu a fost uşor fiindcă aparatura de care avea nevoie nu era atât de ieftină.A luptat din greu pentru a face ca visul său să devină realitate. Primul aparat şi l-a cumpărat din economiile proprii, la fel şi cel de al doilea. Pe al treilea îl are doar de două zile, iar acest lucru a fost posibil economisind bani şi investind multă muncă în visul său.

A devenit un fotograf apreciat şi căutat de mulţi, dar el o să dezvăluie mai multe despre frumuseţea şi misterul pe care îl ascunde fotografia.

1.De cât timp ai o pasiune pentru fotografie?

Nu pot spune cu exactitate de când am această pasiune. De când mă ştiu mi-a plăcut să fac poze, dar când am văzut un aparat DSLR nu am mai putut sa îl las din mână. Acest lucru se întâmpla cu aproximativ cinci ani în urmă.

2. Cum ai început să faci fotografii şi ce aparatură foloseai pe vremea aceea?

Am fost invitat la o zi de naştere unde era şi un fotograf profesionist. I-am luat aparatul ca să mă ,,joc” puţin cu el. Văzând că mă pricep la încadrări m-a luat cu el şi mi-a arătat cţteva dintre secretele unui fotograf. El mi-a explicat lucrurile de bază pe care trebuia să le ştiu pentru a folosi un aparat de fotografiat profesional. Restul informaţiilor le-am luat de pe internet, din cursuri de fotografie, din cărţi sau reviste. Aşa a început povestea mea şi pe atunci foloseam un Nikon D50.

3.Ce fel de fotografii realizezi şi care dintre acestea îţi place cel mai mult?

Realizez fotografii diverse, dar trebuie să recunosc că la început mă axam foarte mult pe fotografiile de peisaj şi detaliu. Acum de la natură merg până la portret şi fotografii de nuntă. Încă natura se află printre prefrinţele mele şi fotografia de nuntă o completează într-o oarecare măsură.

4.S-a transformat pasiunea în meserie şi poţi spune că ai o viaţă de fotograf?


Nu pot spune că am o viaţă de fotograf, fiindcă nu mă ocup exclusiv de asta. Am un serviciu care îmi ocupă cea mai mare parte din timp şi fotografia e încă la stadiul de hobby. Încă sunt la stadiul de experimentare, dar mă bucur că pot învăţa ceva nou şi astfel devin pe zi ce trece tot mai bun. Doar prin muncă poţi progresa.

5.Eşti fanul unei mărci anume de aparate foto şi accesorii?

Trebuie să spun că-mi place firma Nikon pentru că aparatele de la ei mi se pare mai uşor de folosit şi am la îndemână tot ceea ce-mi este necesar atunci când am o şedinţă foto.

6.Mulţi fotografi apelează la pozele alb negru. Când îţi place să faci o fotografie alb-negru şi ce anume determină această alegere?

Sunt momente în care optez doar pentru culoare şi nu fac nicio fotografie alb-negru. Alteori influenţat probabil de starea mea de spirit aleg fotografia alb-negru. Cred că acest tip de fotografie se potriveşte perfect atât pentru portret cât şi pentru peisaj, totuşi trebuie să fii extrem de creativ pentru a putea transmite cât mai bine unele sentimente şi trăiri.

7.Consideri că modelul dintr-o fotografie poate influenţa într-o oarecare măsură calitatea pozei, dar mai mult de atât impactul pe care îl are asupra publicului?

Modelul nu influenţează mult calitatea pozei, dar influenţează foarte mult impactul pe care fotografia îl are asupra publicului. Din această cauză îmi place să aleg modele ale căror feţe nu sunt comune şi trezesc cumva interesul tuturor prin misterul în care sunt învăluite.

8.Majoritatea tinerilor au acum un aparat de fotografiat şi au impresia că pot deveni peste noapte fotografi profesionişti. Care crezi că sunt calităţile ce definesc un adevărat fotograf?

Nu cred că trebuie să ai anumite calităţi ca să fii fotograf profesionist, dar trebuie să ştii cum să-ţi impui propriile idei şi să nu te laşi influenţat de părerile celor din jur doar dacă eşti sigur că ei vor de fapt ca tu să progresezi. E nevoie să fii original tot timpul si să vii de fiecare data cu o inovaţie care să motiveze publicul să aibă fotografii realizate de tine.

9. Care sunt planurile tale de viitor şi prin ce anume o să-ţi mai surprinzi publicul?

În viitor îmi doresc să realizez un calendar cu fotografiile mele, să călătoresc mult pentru a putea surprinde fiecare minunăţie pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi. În primul rând ca să ne bucurăm de ea şi apoi s-o fotografiem pentru a o putea ascunde în sertarul cu amintiri.

Câteva dintre fotografiile lui Steve: (mai multe găsiţi pe profilul lui de facebook https://www.facebook.com/stevephotoart )

Irina Binder - „Cuvintele scriu și simt că mă eliberează”

Dacă în zilele noastre oamenii au uitat cum să fie oameni, Irina Binder învaţă acest lucru zi de zi. Învaţă din tot ceea ce face şi dă ce are mai bun de fiecare dată.  S-a făcut cunoscută în mediul online prin intermediul blog-ului unde şi-a expus gândurile din 11 Septembrie 2010. Un an mai târziu şi-a creat propria pagină de facebook intitulată „Insomnii”, unde a reuşit să strângă până în momentul de faţă 35 de mii de cititori. S-a născut la Braşov, locuieşte încă acolo şi lucrează într-o companie multinaţională. Deşi a absolvit Managementul, scrisul a fost parcă dintotdeauna o parte din ea, cea mai frumoasă parte care o defineşte. Deşi se află la început de drum a publicat deja prima carte cunoscută sub denumirea de „Fluturi”, citită de mulţi dintre cititorii abonaţi pagini sale de facebook.

1. Când ai descoperit că îţi place să scrii şi cum s-a întâmplat acest lucru?

Scriu de pe la vârsta de 12 ani, când tatăl meu mi-a propus să notez într-un jurnal tot ceea ce mă impresionează, mă întristează sau citate și poezii pe care voi dori să nu le uit.

2. Ţi-a trecut vreodată prin minte firavul gând că ai putea scrie o carte? În drumul acesta anevoios, cu urcuşuri şi coborâşuri ce persoană te-a sfătuit să scrii şi să nu renunţi?

Da, știam că voi scrie o carte pentru ca am făcut o promisiune unei persoane dragi. Nu am crezut însă că va fi publicată, conștientă de faptul că nu sunt scriitoare și că nu am talent și calități care să îmi permită să scriu la un nivel care să satisfacă pretențiile cititorilor și mai ales ale criticilor. Au existat voci care m-au descurajat, dar prietenii apropiați m-au încurajat să îmi urmez visul.

3. "Fluturi" reprezintă debutul tău în literatura română. A fost nevoie de o doză maximă de curaj ca să-ţi deschizi sufletul în totalitate şi să-l expui în faţa unei lumi crude, care judecă orice lucru indiferent dacă e mic sau mare. Ce te-a determinat să vorbeşti despre tine însăţi în acest roman?

Fluturi este promisiunea pe care am făcut-o unei prietene foarte dragi și totodată este o poveste de iubire care merita să fie spusă. Într-adevăr am avut nevoie de mult curaj ca să îmi deschid sufletul în fața lumii, dar de îndată ce am publicat cartea m-am simțit eliberată. Și am avut surpriza să constat că lumea nu este așa cum o știam în prejudecățile mele, că este încă receptivă la frumos și că apreciază sinceritatea.

4. Am înţeles că banii câştigaţi din vânzarea cărţii vor fi dăruiţi unui caz social. Cazul e atât de special încât te-a determinat să dăruieşti sau e ceva obişnuit în ce te priveşte?

Da, partea mea din încasări va fi donată unui caz social. Este vorba despre un băiețel care în urma unui accident nefericit a rămas fără ambele brațe. Îmi doresc enorm să îl ajut să fie independent, să poată munci cu mâinile lui, să poată mângâia și îmbrățișa. Sper să adun mai multe fonduri pentru acest caz social pe care îl voi face cunoscut dacă familia băiețelului va fi de acord. Deocamdată ajut atât cât pot.

5. Ce ţi se pare cel mai greu atunci când scrii? Care a fost cea mai dificilă perioadă din timpul scrisului?

Nu mi se pare greu să scriu, din contră. Cuvintele scriu și simt că mă eliberează. Totuși am avut momente grele atunci când am scris despre perioade triste din viața mea și despre oameni pe care i-am pierdut, pentru că am retrăit durerea acelor clipe.

6. Unii când scriu au nevoie de un locşor aparte, doar al lor. Alţii au muze sau adevărate izvoare de inspiraţie. În cazul tău care e locşorul şi izvorul nesecat al harului plin de cuvânt?

Sunt o iubitoare a naturii și am locurile mele în care fug de haosul și de zgomotele din oraș. Acolo scriu cel mai bine pentru că mă simt liberă și în siguranță. Inspirația mea vine din experiențe proprii și din experiențele celor din jurul meu.

7. Pe lângă scris şi suflet ce mai înseamnă Irina Binder?

Irina Binder este un om cu o viață complexă. Muncesc într-o companie multinațională, am mulți prieteni și mă implic în diverse activități sociale și culturale.

8. Având în vedere că faci parte din generaţia tânără, cunoşti problemele şi stările contradictorii care o încearcă, ce sfat i-ai da?

Singurul sfat pe care mi-aș permite să îl dau celor tineri este să fie originali. Să își urmeze visurile și să nu se lase descurajați. Să își reconsidere valorile și poziția față de tot ceea ce înseamnă oameni și viață.

9. Cu ce ai de gând să-i mai uimeşti pe cititorii tăi dragi? Le pregăteşti o nouă surpriză cu care să se poată delecta în timp ce savurează un ceai sau o cafea?

Momentan scriu cea de-a doua carte, care va fi bazată pe teme motivaționale și spiritualitate. Și voi scrie în continuare pe blog și pe pagina Facebook unde am creat o comunitate mare și frumoasă.

Cititorii noştri se pot delecta cu un fragment din „Fluturi” pe care l-a ales însăşi scriitoarea Irina Binder.

Pe drumul vieții mele m-au însoțit și oameni care, la un moment dat, mi-au făcut brânci. Au așteptat un moment vulnerabil ca să mă poată împinge, pentru că numai căzută jos aveau șansa să mă calce în picioare. Dar nu i-am lăsat și nu am dat nimănui satisfacția de a mă vedea la pământ. 

M-am ridicat cu spatele la ei, pentru că dacă m-aș fi ridicat cu fața, aș fi îngenuncheat în fața lor... și, numai Dumnezeu merită să îngenunchezi fața Sa. M-am ridicat cu spatele și nu am privit înapoi. Am lăsat jos durerile și dezamăgirile, mi-am luat speranța, visele și încrederea și mi-am continuat drumul. Ei au rămas acolo jos, în locul în care eu căzusem și, în timp ce urcam pe drumul meu, privind înapoi, îi vedeam din ce în ce mai mici, până când au dispărut...

Ramona-Bianca Scurtu

Inventarul amintirilor, al reuşitei şi al eşecului!

Pare târziu să scriu despre anul ce a trecut, dar vreau s-o fac. Îmi doresc ca nu cumva să uit fiecare părticică din acel an, ci să fie bine conservate în micuţa cutiuţă a scrisului. De data aceasta scriu doar pentru mine, fără să dau sfaturi, fără să încurajez sau orice altceva de genul acesta. Acum fac inventarul propriului meu an, îmi contabilizez eşecurile şi reuşitele, mă judec singură ca nu cumva să apuce alţii s-o facă. Aceasta e scrisoarea mea de aducere aminte...

La începutul anului trecut am făcut o listă cu tot ceea ce-mi doream să realizez. Neexperimentată şi ambiţioasă din fire am vrut ca lista să fie cât mai lungă şi bogată. Lista a rămas lungă, dar doar câteva obiective au fost atinse. Unele pe care le consideram mai importante nu am reuşit să le pun în practică, nu am fost capabilă să le fac să devină realitate. Astfel am înţeles că e nevoie să-ţi panifici "viaţa", dar nu trebuie să ţi-o ghidezi după o anumită listă. Mi-am dat seama că e de ajuns să ai un singur obiectiv pe an, dar să ştii că acela îl vei realiza, îl vei face să te caracterizeze şi la sfârşit vei putea fi mândru că l-ai făcut în cel mai bun mod posibil. Acum ştiu că un an înseamnă spontaneitate, uneori uitare a responsabilităţilor şi de cele mai multe ori muncă multă făcută cu dragoste.

Am suferit, am plâns mult şi nu mi-e frică să recunosc. Adevărul e că nimeni nu şi-a dat seama de asta, fiindcă vorba aia "nu-mi spăl rufele în public". Zâmbetul nu are altă casă decât la mine. Am fost alături de oameni atunci când au avut nevoie de mine, ca la un moment dat să plece din viaţa mea şi să rămân singură. Am investit, dar nu-mi pare rău deloc fiindcă ştiu că bucăţelele din sufletul meu s-au dus într-un loc bun.

Cred că anul acesta am învăţat cel mai bine ce înseamnă aşteptarea. Am aşteptat, dar nu am avut niciodată certitudinea că merită să aştept sau că în urma acesteia voi avea ceva de câştigat. Am aşteptat pentru că am simţit că trebuie s-o fac. Am tăcut în aşteptarea mea şi iată-mă astăzi împlinită că am ştiut să fac asta la momentul potrivit. Pot spune că a meritat s-o fac fiindcă acum pot vedea beneficiile, care mai degrabă sunt o binecuvântare imensă. Aşteptarea e grea, dar aduce o bucurie imensă!

Am avut şi BAC-ul, pe care slavă Domnului l-am trecut cu bine. Era imposibil să fie totul perfect, de aceea am primit o notă mică la română care a crescut după contestaţii. Ştiam că ceva trebuie să meargă prost, fiindcă eram prea liniştită în inima mea şi conştientă că Dumnezeu le ţine pe toate în control. Michiduţă nu doarme deloc, oricât de mult mi-aş fi dorit. De aceea la fel s-a întâmplat şi cu admiterea la facultate. Am fost prima căzută sub linie şi nu am intrat la buget, dar imediat după redistribuiri s-au eliberat câteva locuri pe acolo şi prin harul Domnului acum ocup un loc bugetat.

Am primit mai mult decât am ştiut vreodată să cer şi să-mi doresc. Am primit pe cineva alături de care învăţ să iubesc, să-l iubesc necondiţionat. Am primit o binecuvântare şi un cadou care a căzut din Cer!

Luna noiembrie e una din lunile mele favorite, de aceea mi-am dorit să fie specială. A fost exagerat de specială, dar nu am contribuit cu nimic la asta. Într-o sâmbătă am stabilit să ieşim, ne-am gândit să facem nişte poze şi apoi să mergem pe un deal să privim apusul. Zis şi făcut. Am stat aproximativ 15 minute pe Sigmir după care ne-am întors la maşină. Când să urc pe scaunul şoferului şocată am spus "Mi-a spart cineva geamul". A fost mai mult decât un geam spart, ne-au furat hainele şi aparatul foto. Îmi e indiferent acum de tot ce am pierdut, dar erau primele noastre poze "de calitate". În caz că aparatul respectiv e la tine, trimite-mi numai pozele şi o să-ţi mulţumesc.

În aceeaşi lună am fost plecată o săptămână la Sibiu unde am reuşit să realizez ceva ce mi-am propus de mult timp. Am fost extrem de încântată de acest lucru, de aceea săream în sus de bucurie şi băteam din palme. În toată bucuria asta, am plonjat puternic pe asfalt şi tot ce am putut zice a fost "Mi-am spart Iphone-ul". Adevărul e că mi-am julit genunchii, mâinile şi arătam ca un copil de cinci ani care s-a dat cu bicicleta şi a luat curba în mod greşit. Din toate astea am învăţat că lucrurile materiale pot să dispară cât ai pocni din degete şi că nu merită să-ţi legi inima de ele. Mi-am dat seama că faptul că eşti viu, sănătos şi întreg pe de-o parte sunt lucruri extrem de importante. Acum ştiu să apreciez mai mult familia, prietenii şi oamenii care sunt doar pasageri prin viaţa mea. Viaţa cu omul sunt mai importante decât toată averea din lume!

Am avut visuri potrivit cărora Crăciunul şi Revelionul trebuia petrecut alături de anumiţi oameni, oameni pe care eu îi iubesc. Totuşi visurile nu devin realitate întotdeauna, de aceea a trebuit să accept şi să merg mai departe. Am acceptat pentru că altfel i-aş fi rănit pe cei ce-i iubesc şi asta m-ar fi durut mai tare. Nu am petrecut sărbătorile acolo unde mi-aş fi dorit, dar pot spune că au fost binecuvântate şi m-am simţit mai bine decât m-aş fi aşteptat.

Concluzia e că 2012 a fost un an greu, dar frumos în acelaşi timp. Stând aproape de Dumnezeu dărâmi toţi munţii şi toate piedicile care ţi s-ar pune în faţă. Cu Dumnezeu am biruit tot răul pe care l-a adus 2012 şi în 2013 pot fi fericită fără reţinere. Inima mea se bucură în Domnul şi-i mulţumeşte nespus pentru fiecare binecuvântarea. Pentru 2012  îmi permit să mă consider biruitoare!