Merci că ai trecut şi pe la mine...

Sunt revoltată să văd cum tot mai mulţi oameni decad din punct de vedere moral. Trăiesc printre gunoaie cu picioare şi mi se frânge inima tot mai mult după fiecare minut. Are o relaţie serioasă de ani buni şi după ceva vreme se gândeşte că ea nu-i este de-ajuns şi mai adaugă câteva pe lângă. Una din cele mai apropiate prietene o bârfeşte pe la spate şi inventează atâtea de şi imaginaţiei îi vine să o ia la fugă.

Mi se strânge groaznic stomacul când ştiu ce durere o frânge. Nu mi-e milă de ea, pentru că nu are nevoie de mila mea. Am trecut pe acolo şi ştiu exact cu ce se mănâncă. Pot doar să plâng cu ea şi o voi face, chiar dacă ea e acolo şi eu aici. De ce plâng? Nu le ud „zdrenţelor” fundul cu lacrimi, ci plâng pentru că în sfârşit „ni” s-a luminat mintea şi am văzut ce lupi în haine de miel aveam lângă noi.

Mulţumesc în numele tuturor fetelor că voi ne-aţi învăţat ce NU înseamnă a fi bărbat. Aţi denaturat noţiunea de masculinitate. Să trăiţi bine, gunoaie cu picioare!