Era un om cu faţa tuciurie
Ce se-ntreba ades de nemurire
Şi căuta refugiul doar în oameni
Şi-adeseori aceştia erau fameni.
În alergarea lui mult prea nebună
Se-mpiedica de inimi ce răzbună
Politicieni rostind neologisme
Dând frâu la rău şi vandalisme.
Şi se uita pe strada prăfuită
La o mulţime fără conduită
Un om cu o valiză-ngreunată
Şi-un cerşetor cu o privire-nceţoşată.
Copiii aveau aceleaşi feţe sumbre
Dresaţi să facă zi de zi doar zâmbre
Afaceriştii puşi la patru ace
Stau astăzi înveliţi în carapace
Da-n valea plângerii tot mai amare
El se lovi din crudă întâmplare
De-o pagină-ntristată şi murdară
Cu-aspect de învechită portocală
Analizând rămase în uimire
De-un om iubind cu multă pătimire
Ce-i explica frumoasei lui iubite
Că are calităţi deosebite
Că-i poart-o nesfârşită preţuire
Şi-o duce-n brate pline de iubire
Că-i este stâlp de foc pe întuneric
Şi la lumină acel nor generic.
Dorea şi el o astfel de iubită
Dar moartea vine simplu şi subită
El devora scrisoarea mai departe
Iar la sfârşit găsi ceva aparte.
Era un vers lipsit de orice rimă
Sărac în glas de inimă sublimă
Un te iubesc mai mult decât iubirea
Căci pentru tine am ales jertfirea
O foaie galbenă şi zdrenţuită
Îţi poate face viaţa fericită
Că Biblia e o promisiune rară
Ce-nnobilează fiecare ţară.
