Plouă cu fulgi de zăpadă, sau nu, zăpada era amestecată cu picuri de ploaie. Indiferent de ce variantă ai alege, vremea rămâne oricum urâtă.
Ea, încerca să-i facă o surpriză, voia neaparat să-l surprindă… Se temea să nu se complacă în monotonie şi sa nu fie singura surprinsă (el mereu reuşea s-o dea gata). Nici măcar acum după ce toate s-au întâmplat şi fac parte dintr-un trecut apropiat, nu e sigură dacă l-a surprins sau nu.
Era obosită, era nelinistita… cum să facă, ce să facă. A străbătut atâta drum, cu atâtea opriri ce au epuizat-o. Se gândea… ce-ar mai fi o oprire pe langă toate celelalte. Aşa că s-a oprit în oraşul lui. Nu ştia cum să-l abordeze, cum să-i spună că-i acolo. Într-un final se decide şi-i dă un telefon. El era în maşină, mergea spre casă. Ea nerăbdătoare-i spune : “Stai, stai. Nu te duce acasă, dă-te jos. “
După câteva minute s-au întalnit, s-au revăzut după zile bune de despărţire şi bucuria a fost cu atât mai mare. S-au îmbrăţişat, iar zâmbetul lor era ca o carte ce-ţi spunea o poveste de dragoste sau un basm (acesta mereu are un final fericit).
Deşi vremea era urâtă, nimic nu-i împiedica să se bucure. S-au plimbat câteva ore chiar dacă ei îi îngheţase părul, iar lui dinţii începeau să-i cânte. Au vizitat podul, au stat pe şinele de tren. În sfârşit erau la acelaşi nivel. Ea făcea haz de asta. El mai mereu era nevoit să se aplece (hehe).
Totusi, de ce vă povestesc despre asta ? Vă spun imediat. De obicei, se ciondăneau şi erau nemulţumiţi din mai orice. Vorbiseră despre asta cu o zi, două înainte. Nici unuia nu-i plăcea asta. N-au avut parte de un moment inedit, de ceva ce să se apropie de perfecţiune.
Dar, dar… atunci, au reuşit. Au transformat imposibilul în posibil, nemulţumirea în mulţumire plină de recunoştinţă că încă se au unul pe altul, tristeţea şi dorul aprins s-au topit , iar bucuria era pusă la loc de cinste.
Să-ngheţi de frig câteva ore şi totuşi să-ţi fie greu să te desparţi, să mai vrei parcă să mai îngheţi puţin. Dar cât mai puţin ? Nici o viaţă nu le-ar fi de-ajuns să-ngheţe împreună.
Şi-acum să-mi spune-ţi voi că asta nu-i iubire.
