Şi i-a-nghiţit ţărâna!

Are ochii albaştri ca oceanul, guriţa roz ca o petală firavă de trandafir, mânuţe cu degete ca nişte viermişori. Când o iei în braţe, îşi coboară şi urcă rapid pleoapele arătându-ţi cât de mult iubeşte îmbrăţişarea ta. Zâmbetul ei e ca un diamant a cărui strălucire nu o poţi masca.

Cine nu şi-ar dori aşa ceva? Ce persoană ar avea curajul să renunţe la această minune? Când descoperi o comoară o calci în picioare şi mergi mai departe?

Nu, dar v-aţi acoperit cu ceaţă şi sunteţi mai orbi ca negrul nevăzătorilor. Vă urlă lacrimile pe obraji, dar v-aţi uitat aparatele auditive pe noptieră. Vă înţeapă amarul, pelinul vi se prelinge pe buze, dar nu mai simţiţi nimic, aţi devenit imuni la exterior. Sunteţi bărbaţi impunători, plini de sine, lipsiţi de bun simţ şi caracter (există şi excepţii). Fiind înzestraţi cu putere aveţi impresia că puteţi beneficia de tot. Îndrăzniţi să vă lăsaţi urmele palmelor pe trupurile lor, nemulţumirea voastră pe inimile lor. Demnitatea nu face parte din vocabularul vostru astfel că indiferent de împrejurări găsiţi momentul oportun şi le constrângeţi la un colţ de stradă, le rezolvaţi rapid. Luaţi tot ce-i imaculat, de la inimă până la pudicitate şi nu lăsaţi în urmă decât o burtă imensă, umplută cu un trup ce nu a fost dorit niciodată. Păcatele voastre trag după ele altele. Le siliţi să-şi caute medicii şi să scape de o greutate pe care ar fi trebuit să o poarte zi de zi.

Femeilor, credeţi că voi sunteţi victimele? Da, sunteţi victime atât timp cât cineva vă obligă să faceţi ceva împotriva voinţei voastre. În momentul în care este implicată plăcere, satisfacţia, dispare eticheta de victimă. După savurarea actului în sine rămâneţi cu un test de sarcină pozitiv. Începeţi să vă agitaţi, părul vă e pădure şi căutaţi cea mai bună clinică. Aţi găsit-o şi nici măcar nu vă e silă că veţi vedea un trup într-un lighean. Pentru voi e o nimica toată. Nu vă pasă că i-aţi ucis visele acoperindu-le cu miros de sare şi rugină. I-aţi furat speranţa, i-aţi interzis să-şi coloreze bucăţica de Cer. De ce aţi fost egoiste şi v-aţi gândit numai la bunăstarea voastră? De ce nu ai vrut să-i impleteşti părul înainte de a merge la şcoală, să îi spui că e frumoasă şi că eşti mândră de ea? Îmi repugnă atitudinea aceasta.

Oameni nenorociţi, treziţi-vă căci vă strigă pruncii din pământ! Opriţi-vă din a ucide, nu mai şterpeliţi ochişorii şi mânuţele ca să hrăniţi ţărâna. Ţărâna s-a îmbuibat deja şi dă pe dinafară, nu mai are loc să-şi primească adevăraţii morţi pentru că aţi înecat-o cu zâmbete fragile şi trupuri nedezvoltate.

Mă doare felul distorsionat în care vedeţi, vă alimentaţi imaginea odioasă a eului în timp ce trupul mi-e controlat de spasme dese. Simt flăcările iadului vostru cum îmi uscă boabele de lacrimi. Inima fiecărui prunc ucis parcă-mi bate în minte, prezenţa lor pare a fi mai intensă decât dacă ar fi trăit cu adevărat.

Şi pentru ultima oară spun : TREZEŞTE-TE!