Stoarce-ţi lacrimile în pumni ...

E luni şi te trezeşti cu ochii acoperiţi de ploaie. E sărată, e tumultoasă, dar doare şi înţeapă.
Marţi, cascada Niagara îşi revarsă apele. Distruge, îneacă, fură şi pleacă.
Ziua de miercuri nu aduce semne mai promiţătoare. Azi marea si oceanul se contopesc, şi udă, şi udă.
Oh, că a venit şi joi, dar trage după el resturi de gunoaie amestecate cu apă. Loveşte în dreapta, loveşte în stânga, înainte şi apoi doboară.
Vineri parcă apele se liniştesc şi curg doar râuri zgomotoase.
Sâmbătă totul devine neclar, se sapă şanţuri în obraji, se fac gropi, se accentuează durerea.
Noaptea parcă totul se limpezeşte, pare că norii dispar şi se văd stelele. Dar pentru ce? Doar pentru ca dimineaţă să vină potopul şi să te ucidă. Eşti răpus, te zbaţi între viaţă şi moarte.
În fiecare săptămână acest lucru se repetă, se repetă, devine obsesiv. Muşcă din tine în fiecare zi şi te ucide cu încetinitorul.

Plângi, plângi, dar se merită să plângi pentru acel ceva? Dacă nu se merită, opreşte-te! Pune-ţi un zâmbet şi oferă-l tuturor.
Dacă plângi pentru ceva ce merită, bucură-te de promisiune. "Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi."