joi, 3 ianuarie 2013

Inventarul amintirilor, al reuşitei şi al eşecului!

Pare târziu să scriu despre anul ce a trecut, dar vreau s-o fac. Îmi doresc ca nu cumva să uit fiecare părticică din acel an, ci să fie bine conservate în micuţa cutiuţă a scrisului. De data aceasta scriu doar pentru mine, fără să dau sfaturi, fără să încurajez sau orice altceva de genul acesta. Acum fac inventarul propriului meu an, îmi contabilizez eşecurile şi reuşitele, mă judec singură ca nu cumva să apuce alţii s-o facă. Aceasta e scrisoarea mea de aducere aminte...

La începutul anului trecut am făcut o listă cu tot ceea ce-mi doream să realizez. Neexperimentată şi ambiţioasă din fire am vrut ca lista să fie cât mai lungă şi bogată. Lista a rămas lungă, dar doar câteva obiective au fost atinse. Unele pe care le consideram mai importante nu am reuşit să le pun în practică, nu am fost capabilă să le fac să devină realitate. Astfel am înţeles că e nevoie să-ţi panifici "viaţa", dar nu trebuie să ţi-o ghidezi după o anumită listă. Mi-am dat seama că e de ajuns să ai un singur obiectiv pe an, dar să ştii că acela îl vei realiza, îl vei face să te caracterizeze şi la sfârşit vei putea fi mândru că l-ai făcut în cel mai bun mod posibil. Acum ştiu că un an înseamnă spontaneitate, uneori uitare a responsabilităţilor şi de cele mai multe ori muncă multă făcută cu dragoste.

Am suferit, am plâns mult şi nu mi-e frică să recunosc. Adevărul e că nimeni nu şi-a dat seama de asta, fiindcă vorba aia "nu-mi spăl rufele în public". Zâmbetul nu are altă casă decât la mine. Am fost alături de oameni atunci când au avut nevoie de mine, ca la un moment dat să plece din viaţa mea şi să rămân singură. Am investit, dar nu-mi pare rău deloc fiindcă ştiu că bucăţelele din sufletul meu s-au dus într-un loc bun.

Cred că anul acesta am învăţat cel mai bine ce înseamnă aşteptarea. Am aşteptat, dar nu am avut niciodată certitudinea că merită să aştept sau că în urma acesteia voi avea ceva de câştigat. Am aşteptat pentru că am simţit că trebuie s-o fac. Am tăcut în aşteptarea mea şi iată-mă astăzi împlinită că am ştiut să fac asta la momentul potrivit. Pot spune că a meritat s-o fac fiindcă acum pot vedea beneficiile, care mai degrabă sunt o binecuvântare imensă. Aşteptarea e grea, dar aduce o bucurie imensă!

Am avut şi BAC-ul, pe care slavă Domnului l-am trecut cu bine. Era imposibil să fie totul perfect, de aceea am primit o notă mică la română care a crescut după contestaţii. Ştiam că ceva trebuie să meargă prost, fiindcă eram prea liniştită în inima mea şi conştientă că Dumnezeu le ţine pe toate în control. Michiduţă nu doarme deloc, oricât de mult mi-aş fi dorit. De aceea la fel s-a întâmplat şi cu admiterea la facultate. Am fost prima căzută sub linie şi nu am intrat la buget, dar imediat după redistribuiri s-au eliberat câteva locuri pe acolo şi prin harul Domnului acum ocup un loc bugetat.

Am primit mai mult decât am ştiut vreodată să cer şi să-mi doresc. Am primit pe cineva alături de care învăţ să iubesc, să-l iubesc necondiţionat. Am primit o binecuvântare şi un cadou care a căzut din Cer!

Luna noiembrie e una din lunile mele favorite, de aceea mi-am dorit să fie specială. A fost exagerat de specială, dar nu am contribuit cu nimic la asta. Într-o sâmbătă am stabilit să ieşim, ne-am gândit să facem nişte poze şi apoi să mergem pe un deal să privim apusul. Zis şi făcut. Am stat aproximativ 15 minute pe Sigmir după care ne-am întors la maşină. Când să urc pe scaunul şoferului şocată am spus "Mi-a spart cineva geamul". A fost mai mult decât un geam spart, ne-au furat hainele şi aparatul foto. Îmi e indiferent acum de tot ce am pierdut, dar erau primele noastre poze "de calitate". În caz că aparatul respectiv e la tine, trimite-mi numai pozele şi o să-ţi mulţumesc.

În aceeaşi lună am fost plecată o săptămână la Sibiu unde am reuşit să realizez ceva ce mi-am propus de mult timp. Am fost extrem de încântată de acest lucru, de aceea săream în sus de bucurie şi băteam din palme. În toată bucuria asta, am plonjat puternic pe asfalt şi tot ce am putut zice a fost "Mi-am spart Iphone-ul". Adevărul e că mi-am julit genunchii, mâinile şi arătam ca un copil de cinci ani care s-a dat cu bicicleta şi a luat curba în mod greşit. Din toate astea am învăţat că lucrurile materiale pot să dispară cât ai pocni din degete şi că nu merită să-ţi legi inima de ele. Mi-am dat seama că faptul că eşti viu, sănătos şi întreg pe de-o parte sunt lucruri extrem de importante. Acum ştiu să apreciez mai mult familia, prietenii şi oamenii care sunt doar pasageri prin viaţa mea. Viaţa cu omul sunt mai importante decât toată averea din lume!

Am avut visuri potrivit cărora Crăciunul şi Revelionul trebuia petrecut alături de anumiţi oameni, oameni pe care eu îi iubesc. Totuşi visurile nu devin realitate întotdeauna, de aceea a trebuit să accept şi să merg mai departe. Am acceptat pentru că altfel i-aş fi rănit pe cei ce-i iubesc şi asta m-ar fi durut mai tare. Nu am petrecut sărbătorile acolo unde mi-aş fi dorit, dar pot spune că au fost binecuvântate şi m-am simţit mai bine decât m-aş fi aşteptat.

Concluzia e că 2012 a fost un an greu, dar frumos în acelaşi timp. Stând aproape de Dumnezeu dărâmi toţi munţii şi toate piedicile care ţi s-ar pune în faţă. Cu Dumnezeu am biruit tot răul pe care l-a adus 2012 şi în 2013 pot fi fericită fără reţinere. Inima mea se bucură în Domnul şi-i mulţumeşte nespus pentru fiecare binecuvântarea. Pentru 2012  îmi permit să mă consider biruitoare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poţi să-mi vorbeşti, fiindcă-mi place să ascult!