Se spune că e primăvară şi parcă tindem să dăm crezare vorbelor. Pretindem că acesta e anotimpul înfloririi, dar eu nu-l zăresc aproape nicăieri. Pentru mine primăvara e renaştere, e anotimpul în care inima simte mai intes şi murmură de atâta dulceaţă de iubire. Spune-mi unde le-ai ascuns pe toate astea? Eu mă împiedic doar de inimi frânte, pline de cuţitele cicatricilor. Văd ochi în lacrimi care sporesc liniştea parcă şi mai crud. Se destramă frumuseţea din ochii îndrăgostiţilor şi aleargă departe, tocmai temelia relaţiei şi anume, încrederea. Apare fragedul orgoliu şi domină reproşul cuprins puternic de nemulţumire. Se ucide cu privirea şi vorbele incinerează direct sentimentele acumulate de-o viaţă. Se frânge încet fiecare încercare a renaşterii prin surplusul de suflete ce se scufundă în marea suferinţei.
Mi-e teamă ca nu cumva să mi se stingă vlaga braţelor şi să nu mai pot îmbrăţişa. Dacă mă va fura ritmul împrejurărilor în care păşesc zilnic, oare voi ajunge ca ceilalţi? Nu, nu vreau să fiu aşa! Dacă-mi va veni să plâng, o voi face doar împreună cu cei ce suferă şi nu mă voi gândi deloc la umbrele din mine. Dacă zâmbetul mi se rupe în bucăţi grele, o să mă aplec de mii de ori doar ca nu cumva să fi pierdut vreo bucată din el. După aceea îl voi dăruii tuturor ca primăvară să le înflorească pe buze. Nu mi-e teamă că trăind printre oameni cu toamna în suflet, voi ajunge şi eu un copac cu frunze purtate de vânt. Nu mi-e frică de furtunile ce se luptă în ei.
Primăvara e-o petală plăpândă de-un roz pal amestecat cu alb. Primăvara e reconstrucţie. Acum ştiu de ce nu mă sperie frunzele putrede din jurul meu! Port în mine o primăvară plină de viaţă, căreia nu îi piere curajul în faţa unei toamne aride.
Mulţumesc, primăvară, că ai ales să renaşti în mine, ca eu să fac să renască ceilalţi din jurul meu.
Primăvara a venit în nuanțe pline de viață!
RăspundețiȘtergere